Simona Halep s-a dezlănţuit în miez de noapte! Noi acuzaţii grave la adresa ITIA. Campioana noastră nu s-a mai abţinut şi a continuat războiul cu această organizaţie. S-a aflat când va avea loc procesul de la tribunalul independent de la Londra.
Simona Halep trăieşte un adevărat coşmar. Sportiva noastră este interzisă de peste 8 luni în turneele WTA. În miez de noapte, Simona a lansat noi acuzaţii grave.
Simona Halep s-a dezlănţuit în miez de noapte!
Simona Halep a pornit războiul total cu ITIA. Organizaţia a obținut încă o amânare, pentru o lună. Astfel, Simona va rata și al treilea turneu de Grand Slam al anului, Wimbledon, unde a ieșit și campioană în 2019.
După aflarea veștii a răbufnit din nou pe rețelele sociale, având un mesaj dur la adresa ITIA, pe Instagram. „Încă o dată, în seara aceasta, sunt devastată. ITIA încă o dată, pentru a treia oară mi-a amânat audierea cu o lună! Aștept să fiu judecată din octombrie anul trecut. În decembrie, am fost în sfârșit capabilă, mulțumită experților, să demonstrez că multe dintre suplimentele pe care le-am folosit au fost contaminate, care au dus la rezultatul pozitiv.
Am cerut, așa cum impun regulile anti-doping, pentru o audiere rapidă: acesta este dreptul meu, e scris în legi! Din păcate, ITIA mi-a amânat audierea de trei ori, refuzându-mi dreptul de a fi judecată de către un Tribunal Independent și fără a mă lăsa să particip la vreun turneu timp de opt luni.
Acum știu că am ratat Australian Open și urmează Roland Garros și Wimbledon. Fără să menționez că mi-am pierdut toate punctele și locul în clasament. Nu doar că îmi omoară reputația, însă fac asta și cu mine ca jucătoare profesionistă și nici măcar nu vorbesc despre consecințele pe care le are asupra sănătății mele mentale.
Vezi această postare pe Instagram
Nerespectarea regulilor ITIA în ceea ce privește audierea rapidă pe care am dreptul să o am, e lipsită de respect față de mine încât nu mai am cuvinte… ‘Amânarea justiției este refuzul ei’. Simona”, a scris Halep pe Instagram.