Simona Halep rupe tăcerea! Ce a spus românca după ce a scăpat de suspendare. Acuzaţii devastatoare ale sportivei + Când va reveni în circuit

Simona Halep rupe tăcerea! S-a aflat ce a spus românca după ce a scăpat de suspendare. Acuzaţii devastatoare ale sportivei noastre după ce a reuşit să-şi dovedească nevinovăţia. TAS i-a redus suspendarea de la 4 ani, la 9 luni.

Simona Halep a vorbit după ce a aflat verdictul primit de la TAS. Sportiva noastră poate reveni oricând în circuitul WTA.

Simona Halep rupe tăcerea!

Simona Halep era în culmea fericirii după victoria de la TAS. Tribunalul din Elveţia a întors verdictul din prima instanţă. Astfel, fostul lider mondial WTA se poate întoarce pe terenul de tenis.

Sportiva noastră nu a ratat ocazia de a-i distruge pe cei de la ITIA. ”De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată.

Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea.

Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început, și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil”, a spus Halep, conform euronews.ro.

Mai mult, Simona le-a dat o veste uriaşă propriilor fani. Abia aşteaptă să revină în turnee. Miami Open ar putea să fie primul turneu la care participă, dacă primeşte wild card. Dacă nu, s-ar putea întoarce în sezonul de zgură. „Abia aștept să mă întorc în circuit”, a spus Simona Halep, conform celor de la euronews.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed