Shakira a făcut dezvăluiri complete! Scandalul cu Pique ia amploare. Vedeta s-a decis să spună totul

Shakira a făcut dezvăluiri complete. Artista a decis să acorde primul interviu după ce l-a făcut praf pe fostul său partener în melodiile recent lansate.

Cântăreața a explicat în interviul acordat jurnalistului mexican Enrique Acevedo cum a afectat-o tot scandalul. Shakira spune că își dorește să-și refacă viața cât mai repede și că nu mai este dependentă emoțional de fostul fotbalist de la Barcelona. 

„Mereu am fost dependentă emoțional de bărbați, trebuie să recunosc. Am fost îndrăgostită de dragoste și cred că acum am reușit să înțeleg povestea dintr-o altă perspectivă. Azi, mă simt împlinită și singur. Cred că atunci când o femeie înfruntă greutățile vieții, devine mai puternică. Iese mai puternică, pentru că își cunoaște slăbiciunile. Își acceptă vulnerabilitățile, spune ceea ce simte, durerea. Pentru că se spune că opusul depresiei este exprimarea. Am ajuns să mă simt împlinită și singură, ceea ce nu credeam vreodată că se va întâmpla.

Simt că depind de mine și că am doi copii care se bazează pe mine. Simt că trebuie să fiu mai mai puternică decât o leoaică. Dar, puterea trebuie să fie rezultatul unei suferințe, al acceptării ei, al tolerării frustrării, al acceptării că există lucruri pe care celălalt nu și le mai dorește”, a dezvăluit Shakira, în interviul pentru Televisa.

Shakira: „Nu toate visurile în viață ți se împlinesc”

Cunoscuta artistă a lansat în ultima perioadă două melodii în care își strigă durerea. În prima, aceasta i-a făcut praf pe Pique și iubita sa.

„În melodiile mele, mereu am simțit că am datoria să-mi folosesc vocea și să le-o împrumut celor care nu pot vorbi. Am realizat că femeile sunt într-un moment-cheie pentru societate, într-un punct în care sprijinul pe care îl obținem una de la cealaltă este foarte relevant. Așa cum spunea Madeleine Albright, ‘există un loc în Iad pentru toate femeile care nu se sprijină între ele’ „, a mai spus Shakira.

Fosta iubită a lui Pique a recunoscut că „Bzrp Music Sessions, Vol. 53” i-a schimbat viața.

„Sunt chiar în mijlocul unei dezbateri din cauza acestei melodii. Am invocat faptul că o femeie are nevoie de un bărbat pentru a se simți împlinită, pentru a forma o familie.

Și eu am avut acest vis, de a avea o familie, unde copiii să aibă un tată și o mamă sub același acoperiș.

Nu toate visurile în viață ți se împlinesc. Totuși viața te recompensează cumva și cred că pentru mine a făcut chiar mai mult de atât. Am acești doi copii minunați, care mă umplu de dragoste în fiecare zi. Am descoperit și că teoria conform căreia o femeie are nevoie de un bărbat este falsă”, a mai dezvăluit Shakira.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed