Scapă Simona Halep de suspendare?! A apărut un anunţ de ultimă oră al autorităţilor.
Sportiva din Constanța a primit o suspendare de patru ani în urma procesului de dopaj, iar Halep a anunțat că va contesta decizia la TAS.
Scapă Simona Halep de suspendare?!
În acest context, Agenția Națională Anti-Doping a transmis că tribunalul de la Lausanne ar putea anula hotărârea celor de la Sport Resolutions.
„Aşa cum este prevăzut în decizia emisă de Sport Resolutions în cazul Simonei Halep, punctul 384, decizia poate fi contestată în integralitate sau parţial.
Potrivit Regulamentului de Arbitraj Anti-Doping al TAS, coroborat cu prevederile Codului TAS (Tribunalului Arbitral al Sportului de la Lausanne) şi jurisprudența acestuia, obiectul apelului poate fi anularea totală sau parțială a unei decizii.
De asemenea, conform codului TAS, completul de arbitri (sau Arbitrul Unic) are competența de a judeca de novo în fapt şi în drept. Ceea ce presupune o judecată devolutivă, la fel ca în calea de atac a apelului din dreptul civil român.
Arbitrii TAS pot pronunța o hotărâre care poate să înlocuiască decizia atacată sau să anuleze decizia şi să trimită spre rejudecare instanței de fond.
Preşedintele de complet poate solicita, din oficiu sau la solicitarea părților, administrarea de noi probe (martori, înscrisuri, expertize etc). Sau, după caz, să considere suficiente probele existente (administrate deja în faţa tribunalului care a pronunțat decizia atacată) şi să se pronunțe doar în baza acestora, la care se adaugă audierea la TAS.
Aceasta din urmă poate fi solicitată, din nou, de către părți. Dar completul arbitral poate decide totuși că este suficient de lămurit doar în baza înscrisurilor de la dosar”, a informat ANAD, conform Antena 3.
Astfel, în cel mai rău caz, Halep s-ar putea alege cu o suspendare de 6 ani după apelul la TAS. Pe de altă parte, în cel mai bun caz, judecătorii ar putea decide anularea totală a suspendării.