Scandalul din Trivale i-a pus capac! Discurs devastator al lui Mircea Rednic. Cui i-a spus antrenorul de la UTA ”ai fost pușcărie”?
FC Argeş a smuls un egal dramatic cu UTA Arad, 2-2 într-un meci contând pentru play-out, la Pitești, după ce a primit 3 lovituri de la 11 metri. Ultima, în minutul 8 al prelungirilor, ceea ce pe Mircea Rednic l-a făcut să-și piardă cumpătul.
Mircea Rednic: ”Ai fost mână moartă”
Pe teren, Mircea Rednic le-a făcut semn fotbaliștilor săi să iasă de pe teren, nervos fiind la acel moment. Și chiar s-a întrerupt jocul timp de 3 minute, cum este și regulamentul. ”Puriul” a întors-o ca la… Pitești. N-a avut intenția asta, dar l-a mitraliat pe arbitrul Adrian Cojocaru.
”Mă întreb, Cojocaru de ce a mai venit la meciul ăsta? Dacă toate deciziile pe care le-a luat el au fost proaste, de ce a mai venit? Dacă nu era VAR-ul… Mai bine puneam doi tușieri și pe cei de la VAR, la orice contact, sunam la VAR. Câte contacte sunt în careu și pentru asemenea fază să dai penalty?
La primul, a lovit mingea întâi. La al doilea, o atingere… Noi câte faulturi am avut și nu a dat? Poate pot să reproșez că am avut ocazii, puteam să facem diferența. În situația de față, așa trebuie să faci, să dai 3-4 goluri, poate câștigi. VAR-ul a luat deciziile la meciul ăsta!”, a tunat Rednic la Digi Sport.
”Ne vom salva”
De furia antrenorului n-a scăpat nimeni. ”Ei au sesizat, dar tu schimbi decizia. Ce înseamnă? Că tu ai fost pușcărie, mână moartă, dacă nu ești în stare să iei o decizie! Echipa asta e cam vânată! Strigau de pe margine, `minge lungă, cădeți!`. Înseamnă că ăștia știau ceva dacă tot voiau să joace așa.
Se așteptau, la orice cădere, era fault. Nu (n.r.- n-a vrut să retragă echipa), am vrut să retrag jucătorii, să discut cu ei. Ce câștigam (n.r.- dacă scotea echipa de pe teren)? Pierdeam cu 0-3, așa am făcut un egal. Să dai trei penalty-uri… De ce? Există atâtea dueluri în careu, păi, atunci, nu mai jucăm. Puteam să facem diferența, am avut atâtea situații, și la 2-0, și la 2-1.
Jucătorii aveau primă de joc, salariu depindea de victorie, ce să le spun? Nu poți să pierzi în halul ăsta, cu trei penalty-uri prea ușor acordate. Așa ceva nu am mai văzut. Eu spun că ne vom salva, la cum am jucat”, a spus Mircea Rednic.