Scandal uriaş la echipa Armatei! Adi Popa îi face praf pe cei de la Jandarmerie: `Pun corturi, îi dezbracă…este ca în Prison Break`

La meciul FCSB-Rapid, fanii giuleșteni au fost băgați în corturi de către jandarmi care i-au  percheziționat  și legitimat.

Adi Popa a comentat pe tema acestui subiect făcând o paralelă și la fanii celor de la CSA Steaua care au parte de un tratament similar.

Adi Popa este necruțător cu Jandarmeria

„Este un subiect pe care de mult voiam să-l ating la interviuri, dar nu am avut până acum posibilitatea. Mă cunosc cu foarte mulţi suporteri, nu doar de la noi, cunosc cazuri şi la alte echipe, vorbim şi de Rapid, şi de UTA de mai multe echipe, n-am mai întâlnit … Cred că Jandarmeria vrea să golească stadioanele, să vină să stea ei spectatori. Dacă vor asta, na!

Noi stăm aici în cantonament, la peluză. Am văzut cum vin şi montează corturi ca la Prison Break. Îi dezbracă, cu buletinul, deci, pe cuvânt, nu este de glumă. Este un subiect care trebuie atins, trebuie să dea explicaţii cineva! Le consider abuzuri, am fost şi eu suporter şi nu am mai văzut.

Nu ştiu cât de legal este, nu mă pricep la legislaţie, dar să nu se înţeleagă că eu sunt de acord cu huliganismul.

Fanii CSA Steaua primesc același tratament ca fanii celor de la Rapid

Dar am văzut că în deplasare suporterii noştri vin, nu sunt corturi, nu nimic şi au ajuns să fie în deplasare mai mulţi suporteri pentru că le e frică să vină acasă. Mulţi vin cu copiii la meci şi, îţi dai seama, să-l vadă copilul pe părinte că-l dezbracă la chiloţi şi să-l controleze, să-l pozeze cu buletinul.

Suntem în 2022, sunt 20.000 de camere pe stadionul ăsta şi poţi să identifici pe oricine după faţă. Nu trebuie să-l dezbraci în fundul gol şi să aia, scuzaţi expresia. Este foarte grav ce se întâmplă. Se vor goli stadioanele.

Discutăm de imaginile de la Dinamo-Steaua. Pe acele imagini apar 10-15, din 5.000. Deci nici unul la sută, deci nu trebuie să sufere o peluză întreagă pentru 10-15. În fiecare galerie mai sunt unii mai pătimaşi care fac. Ok, îi iei, îi scoţi într-o parte şi îi interzici şi cu asta basta!”, a declarat Adi Popa după meciul Steaua-Unirea Dej, scor 2-0.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed