Scandal uriaș la Cupa Mondială. Informații din culise și amenințări din partea FIFA: `Suntem foarte frustrați și foarte furioși. Considerăm că este scandalos felul în care a fost gestionată situația.`

Directorul executiv al Federației Engleze de Fotbal, Mark Bullingham, s-a arătat extrem de furios pe cei din conducerea FIFA.

Bullingham a fost extrem de indignat de modul în care cei de la FIFA au gestionat problema banderolei ”One Love”.

Mark Bullingham, acuze grave la adresa celor de la FIFA

Directorul Federației Engleze de Fotbal, a subliniat faptul că englezii își doreau să poartea banderola ”One Love” la partidele din Qatar.

”Era evident faptul că am fi vrut să purtăm pe braț banderola One Love. I-am anunțat pe cei de la FIFA despre asta încă din septembrie, dar și sâmbăta trecută (n.r. – cu două zile înainte de Anglia – Iran). Credeam că ajunsesem la un acord cu cei de la FIFA. Nu am primit acordul, însă am fi avut de plătit doar o amendă.

Din păcate, în ziua meciului, cu două ore înainte de fluierul de start, cei de la FIFA au venit la noi, însoțiți de 5 arbitri, și ne-au spus că oricine va purta banderola One Love va avea de suferit din punct de vedere disciplinar. Nu se refereau numai la amendă sau la suspendare, ci chiar la depunctare.

Suntem foarte frustrați și foarte furioși. Considerăm că este scandalos felul în care a fost gestionată situația. Am dorit să ne arătăm sprijinul pentru comunitatea LGBTQ și nu am putut face asta.

Nu îi puteam pune pe jucători în situația de a fi pedepsiți. Mulți dintre ei au visat să joace la Campionatul Mondial încă de când erau mici. Dintr-odată, se puteau trezi în situația de a nu putea participa”, a declarat Mark Bullingham, potrivit cotidianului spaniol Mundo Deportivo.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed