Scandal uriaș la Craiova. Adrian Mititelu nu a mai suportat. L-a dat afară pe antrenor

Adrian Mititelu a avut o reacție neașteptată după egalul cu Hermannstadt. Patronul oltenilor a decis să-l dea afară pe Florin Drăgan, care nu a apărut nici la flash-interviu după meci.

Acesta a fost aplaudat de jucătorii lui FCU Craiova în vestiar. Cel mai pobabil, vor pleca de la echipă și Dan Vasilică și Paul Răducan. Ultimul era singurul antrenor cu licență PRO din staff-ul tehnic al oltenilor.

Mititelu a declarat după meci că l-ar vrea pe Dan Petrescu și așteaptă ca acesta să fie dat afară de la Jeonbuk Hyundai.

„Situația e disperată, nu știu pe unde să mai scot cămașa. Caut antrenor și președinte, dar nu găsesc, de asta sunt aici. Nu am găsit unul pe care să am garanția că își face treaba un an – doi.

L-aș pune pe Petrescu mâine dacă ar fi liber de contract, mâine i-aș face ofertă dacă ar fi liber, i-am și spus. Îmi doresc să ia bătaie în Coreea, să îl dea ăia afară, să îl pun eu. Te costă mai puțin, că eu în fiecare an am câte 3 antrenori. Unul ca Petrescu te costă mult în prima fază, dar pe termen mediu ești în câștig.

Nu cred că sunt șanse acum, e greu să îl prinzi pe Petrescu în România. Și dacă pleacă, are el vreo ofertă de prin Emirate. Napoli e și acum prin Craiova, dacă îi dau un telefon semnează în 3 minute. Dar să nu mai aud de varianta asta. Echipa nici nu mai poate să alerge, asta e cea mai mare problemă”, a declarat Mititelu, la Prima Sport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed