Suporterii arădeni reacționează! Alexandru Meszar, șeful clubului UTA Arad, a provocat un scandal uria;. Acesta a declarat că sunt oameni care doresc ca echipa să se mute în Ungaria, principalul motiv fiind problemele de arbitraj.
„E greu să fii departe de București…Nu avem arme de luptă în aceste cazuri și e păcat. Publicul acesta minunat că suferă. Primesc zeci de mesaje în timpul fiecărui meci, după meci. Să ne înscriem în campionatul Ungariei, că așa nu se mai poate. Ni se cere să ne dezafiliem. Chiar și azi dimineață am primit un astfel de mesaj. Să facem și noi ca și cei de la hochei.
Bineînțeles că astea sunt fabulații. UTA este totuși o fostă campioană a României, dar e clar că avem o responsabilitate foarte mare față de acest public minunat. Suferă după fiecare meci. Nu avem ce să spunem. Nu avem arme decât să facem un memoriu pe care nu-l citește nimeni. Facem și un comunicat și rămânem cu ele”, a declarat Alexandru Meszar, citat de Sport Arad.
Reacția suporterilor arădeni
Între Meszar și suporterii clubului există tensiuni mari. Acestea sunt cauzate de refuzul lui Meszar de a ceda clubul unui grup de investitori, care doreu să preia echipa.
Asociația Suporter Club UTA, care deține palmaresul și sigla clubului, a publicat un răspuns pentru conducătorul clubului. „Asociația Suporter Club UTA (SCU) respinge vehement afirmațiile deplasate ale domnului Alexandru Meszar, potrivit cărora fanii îi cer acestuia să dezafilieze echipa de la Federația Română de Fotbal și să o mute în campionatul maghiar.
Astfel, constatăm că ne aflăm în fața unui nou derapaj al celui care conduce UTA, fără a avea vreo funcție oficială în cadrul clubului. Da, suntem de acord cu ideea că UTA a fost dezavantajată destul de clar la anumite partide, chiar destul de grav la partida de la Cluj. În același timp trebuie să vedem și dincolo de perdeaua de fum lansată de Alexandru Meszar.
Nu putem și nu trebuie să trecem cu vederea faptul că UTA se află în acest impas. Este greșit să punem situația clubului exclusiv pe seama arbitrajelor. Vedem cu toții că principalele cauze sunt legate de incompetență.
O problemă cel puțin la fel de gravă o reprezintă însăși declarația lui Alexandru Meszar, potrivit căreia suporterii îi cer să înscrie echipa în campionatul Ungariei. Din capul locului spunem că, atât timp cât Suporter Club UTA este „paznicul” moștenirii lăsate de Baronul Francisc Neuman, acest lucru nu se va întâmpla.
În contextul acestor declarații cel puțin „nefericite”, dar și în contextul în care fotbalul în sine este umbrit pe alocuri de conflicte rasiste și/sau xenofobe, nu era și nu este nevoie de astfel de declarații. Cu atât mai mult, cu cât, la Arad, n-au existat niciodată probleme între suporteri
UTA este campioana României în șase rânduri, câștigătoare de două ori a Cupei României și va activa mereu în fotbalul românesc!
Pentru noi doar UTA contează! UTA liberă! Suporter Club UTA”, apare în comunicatul Asociației.