Scandal uriaș în Italia. Fanii plătesc scump după ce l-au atacat pe Lukaku.
Liga italiană a anunțat că o parte din Tribuna Sud a stadionului echipei Juventus va fi închisă pentru un meci, la două zile după scandărilor rasiste la adresa atacantului echipei Inter Milano, Romelu Lukaku.
Internaţionalul belgian a fost ţinta insultelor rasiste după ce a egalat din penalti în ultimele minute ale semifinalelor Cupei Italiei cu Juventus, scor 1-1, potrivit news.ro.
Serie A, care organizează Cupa Italiei, a declarat într-un comunicat că inelul inferior al tribunei de sud a stadionului Allianz va fi închis.
Lukaku a fost eliminat pentru un al doilea cartonaş după ce a sărbătorit golul în faţa sectorului din tribună în care se afla suporterii din Torino, ducând degetul la gură.
Mjlocaşul columbian al echipei Juventus, Juan Cuadrado, şi portarul formaţiei Inter, Samir Handanovic, eliminaţi şi ei în urma unei altercaţii la fluierul final, au primit suspendări de trei meciuri şi, respectiv, de un meci.