Scandal uriaş după CFR Cluj-FCU Craiova. Clujenii au câștigat, scor 1-0 după prelungiri (0-0 în timpul regulamentar), și s-au calificat în preliminariile Conference League.
Adrian Mititelu a luat foc după meci și a făcut acuzații grave la adresa arbitrajului și șefilor FRF. Meciul a fost unul extrem de tensionat, cu două eliminări în tabăra olteană.
Adrian Mititelu: „Am fost batjocorit”
„Ați văzut mai bine ca mine. De ce mai e regulament. Trebuiau să ne zică să nu mai venim. Să se mai facă de râs. Eu înțeleg că CFR trebuia să se califice, dar nici chiar așa.
A fost o organizare generală să treacă CFR Cluj. Dacă era nevoie ne dădea și al treilea om afară.
Bauza a fost cel mai faultat de pe teren. Cel mai vânat. Toată maniera de arbitraj…
Este o calificare nemeritată. Noi trebuia să ajungem acolo. Noi nu avem încă permis să ajungem.
Cum să pui un arbitru clujean. Se stie relația pe care o are arbitrul cu ei. Se știu lucrurile astea, dar nu o pot demonstra.
Sunt lucruri care nu se pot spune, nu poţi să le spui. Te cheamă Burleanu şi te execută! Te fac varză pe procedura de disciplină. Lucrurile duc spre crimă organizată, dar nu se poate face nimic. S-a dorit ca CFR să treacă mai departe.
Eu spun adevărul, sunt la cald, dar ce pot să îmi facă? Am fost la închisoare, am fost dezafiliat.
Am fost batjocorit din nou în acest campionat. În 11 nu ne băteau niciodată. Ba chiar și în 10 le puneam probleme. Cu un astfel de sistem nu poți să te pui. S-a văzut cu ochiul liber că CFR a jucat în 13, în 14. Direcția a fost ca CFR să meargă mai departe.
Acest arbitraj nu a fost ce trebuia. M-aș duce la DNA, dar nu am dovezi cum trebuie și apoi tot eu am probleme. Mai bine îmi văd de treaba mea”, a declarat Adrian Mititelu la Prima Sport.