S-a produs minunea! România U20 a câștigat primul meci în mandatul lui Daniel Pancu

România U20 a câștigat partida amicală împotriva selecționatei similare a Poloniei, scor 2-0 și a consemnat prima victorie în mandatul lui Daniel Pancu.

Băieții lui Daniel Pancu au dominat partida din primul până în ultimul minut.

România U20 a bătut Polonia fără drept de apel

Naționala ”mică” a reușit să deschidă scorul încă din minutul 15 prin Ianis Stoica, jucător intrat in dizgrație la FCSB.

În minutul 55, Gabriel Buta a dus scorul la 2-0 după ce a profitat de o neînțelegere a fundașilor polonezi.

Tricolorii veneau după trei înfrânger consecutive cu Pancu pe bancă: 1-2 cu Cehia, 0-1 cu Germania și 1-2 cu Italia.

Echipele de start din partida România U20 – Polonia U20:

România U20: Sava – Mitran, Ignat, Ilie, Borza – Ciuciulete Perianu, Mihai – Andronache, Pop – Stoica (cpt)

Antrenor: Daniel Pancu

Polonia U20: Bieganski – Bejger, Szymanski (cpt), Niewiadomski – Pyrka, Baranowicz, Neugebauer, Ibe-Torti – Wedrychovski, Kasasek – Klisiewicz

Antrenor: Milosz Stepinski

Pancu a crezut într-un rezultat bun în amicalul cu Polonia

Daniel Pancu s-a arătat extrem de încrezător înaintea partidei și a simțit victoria din duelul cu Polonia:

„Făcând o comparație între meciul cu Germania și cel cu Italia, am făcut nu unul, ci zece pași înainte, chiar dacă rezultatele sunt oarecum identice, înfrângere la un gol diferență. În jocul cu Italia s-a văzut că putem rezista din punct de vedere fizic, atunci când grupul este alcătuit din jucători care au minute în campionat.

Ne așteaptă duelul cu Polonia, o selecționată U20 a unei țări calificate la Campionatul Mondial. Îmi doresc să fie un meci pe stilul meu, cum sunt eu ca antrenor, cum văd fotbalul, pentru că de multe ori am fost acuzat că sunt mult prea ofensiv. Fotbalul se joacă pe goluri, golurile atrag oamenii. Îmi doresc un joc în care să marcăm nu unul, ci mai multe goluri pentru că jucăm acasă.

Nu se poate vorbi de ghinion în cele 3 meciuri pe care le-am avut până acum ca selecționer, poate parțial în meciul cu Italia, dacă ocazia avută de Ianis Stoica ar fi fost tratată altfel. După cum am arătat în duelul cu Italia cred că meritam un rezultat de egalitate.

… Sper ca jucătorii mei să conștientizeze importanța unor astfel de jocuri, să nu le trateze doar ca pe niște partide amicale. Este important pentru încrederea lor ca jucători”, a declarat Daniel Pancu înaintea meciului

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed