S-a decis soarta lui Valentin Mihăilă! Anunţ de ultimă oră despre tricolor. Cei de la Parma au scos banii

Asemenea lui Dennis Man, conaționalului său de la Parma, Valentin Mihăilă a decis să-și prelungească înțelegerea cu italienii, mai ales în contextul în care gruparea va promova, cel mai probabil, în Serie A, la finalul stagiunii curente. Românul ar fi luat legătura cu impresarii săi pentru a negocia noii termeni ai contractului cu Parma.

Mihăilă mai are contract cu italienii până în vara anului 2025. Atacantul este convins că vrea să afirme în primul eșalon, după ce a trecut printr-o perioadă destul de nefastă sezonul în curs.

S-a decis soarta lui Valentin Mihăilă!

Conform celor de la ParmaToday, Mihăilă se află deja în negocieri cu clubul pentru prelungirea înțelegerii. Atacantul a jucat în tricoul Parmei în cadrul a 70 de partide, în cele două divizii din Italia. A marcat 12 goluri.

În cadrul sezonului actual, românul a contribuit, de asemenea, la promovarea echipei, reușind să își treacă în cont patru goluri și trei pase decisive, de-a lungul a 27 de partide disputate.

De asemenea, și Dennis Man dorește să-și prelungească înțelegerea cu Parma. Atacantul solicită, implicit, și o mărire de salariu cu cel puțin 50%. Pentru internațional ar însemna un salt de la 1,2 milioane de euro anual, la aproape două milioane.

Jurnaliștii italieni ar preconiza un salariu fix de 1,8 milioane de euro în conturile românului. Asta începând cu noul sezon de Serie A. Prin urmare, fostul star al FCSB-ului ar urma să fie clasat pe locul trei în topul celor mai bine plătiți fotbaliști români, după Radu Drăgușin și Nicolae Stanciu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed