Ianis Hagi are un nou antrenor. Scoțienii de la Rangers ar fi bătut palma cu un alt tehnician după demiterea lui Giovanni van Bronckhorst.
Jurnaliștii susțin că cel care va sta de acum pe banca tehnică va fi Michael Beale (42 de ani). Acordul dintre cele două părți ar fi total. Antrenorul o pregătea pe QPR, dar echipa din Championship și-a dat acordul deja pentru această mutare.
În trecut, Beale a mai lucrat la Rangers, fiind secundul lui Steven Gerrard. Astfel a avut ocazia să lucreze cu Ianis Hagi aproape doi ani, între ianuarie 2020 – noiembrie 2021.
Cine este Michael Beale, noul antrenor al lui Ianis Hagi
Michael Beale este antrenor de la 22 de ani. A antrenat la academia de juniori a lui Chelsea timp de 10 ani, apoi secund la Liverpool U 21. Apoi a ajuns principal. În anul 2017, a semnat cu Sao Paulo. Nu a stat mult, pentru că în același an a revenit la Liverpool.
Beale a aacceptat apoi oferta celor de la Rangers unde a fost asistentul lui Steven Gerrard. A trecut apoi pe la Aston Villa, pentru ca în această vară să o preia pe QPR.