S-a dat alarma în lotul Franței: greșeala de care se tem ‘cocoșii‘, înaintea semifinalei cu Maroc

Franța și Maroc se vor întâlni în semifinala Campionatului Mondial din Qatar, iar ”cocoșii” sunt mari favoriți.

Totuși, la conferința de presă premergătoare partidei, selecționerul Didier Deschamps și Raphael Varane au tras semnale de alarmă.

Să nu ne credem câștigători

Fundașul naționalei Franței și al lui Manchester United, Raphael Varane, a explicat că alte echipe mari au pățit-o la acest Mondial. Au intrat în teren crezându-se învingători și au plecat acasă.

„Am văzut ce se poate întâmpla în astfel de cazuri. Germania, învinsă de Japonia. Argentina, bătută de Arabia Saudită. Multe dintre așa numitele favorite au intrat pe teren cu o mentalitate greșită și asta trebuie să ne fie nouă o lecție”, a comentat fundașul lui Manchester United, în deschiderea unei conferințe de presă.

La rândul său, selecționerul Didier Deschamps a vorbit despre concentrare, dar și despre forța Marocului.

„Este echipa care s-a apărat cel mai bine, au o organizare ireproșabilă. Această echipă are capacitatea de a apăra atât de bine încât niciunul dintre adversarii lor nu a găsit soluția să le desfacă defensiva la acest Mondial. Dar nu trebuie redus totul la sectorul defensiv, nu ar fi în semifinale dacă nu ar avea și alte calități. Maroc e capabilă să te rănească și ofensiv. Analiștii mei le-au văzut toate meciurile, sunt elemente de luat în calcul, va trebui să punem probleme în anumite aspecte ale jocului”, a spus Deschamps în conferința de presă, informează Lesoir.

Franța, o echipă în mare formă

Deschamps a explicat că are încredere în echipa lui, iar atmosfera este una foarte bună.

„Nu mă surprinde echipa mea. E adevărat, unii jucători nu au avut neapărat experiență la acest nivel, este prima lor competiție, nu știi niciodată cum pot reacționa la presiune, nu știi cum reacționează emoțional. Dar există un staff care își joacă rolul foarte bine, am discutat mult, așa că s-a instalat o atmosferă foarte bună care se transformă într-o dinamică pozitivă în dreptungiul verde”, a mai spus selecționerul Franței.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed