S-a aflat cine îi va lua locul lui Dan Petrescu! Surpriza este totală. Cu cine s-au înţeles şefii de la CFR Cluj

S-a aflat cine îi va lua locul lui Dan Petrescu! Surpriza este totală. Şefii de la CFR Cluj s-ar fi înţeles cu noul tehnician. Este răsturnare totală de situaţie după ce negocierile cu Cristiano Bergodi ar fi intrat în impas.

Aproape sigur, Andrea Mandorlini îi va lua locul lui Dan Petrescu la CFR Cluj. Tehnicianul în vârstă de 62 de ani ar urma să ajungă, zilele următoare, în Gruia.

S-a aflat cine îi va lua locul lui Dan Petrescu!

CFR Cluj a anunțat joi despărțirea de Dan Petrescu, cel care a condus echipa în ultimele două sezoane. Cristiano Bergodi, liber de contract după despărțirea de Sepsi, era favorit, dar negocierile au intrat în impas.

Echipa din Gruia este aproape de aducerea lui Andrea Mandorlini, conform gsp.ro. Tehnicianul italian a mai pregătit echipa din Gruia între noiembrie 2009 și septembrie 2010. Sursa citată mai spune că italianul va ajunge în weekend la Cluj-Napoca, urmând să semneze contractul. Cele două părți au ajuns la un acord verbal. Acum s-ar redacta înţelegerea cu echipa ardeleană

„Ne-am înțeles de principiu cu el, urmează să stabilim detaliile finale. Orele care urmează sunt decisive”, a transmis un oficial din cadrul clubului, conform surse citate.

Mandorlini a antrenat-o în prima jumătate a anului pe Mantova, în Serie C. Apoi, a rămas liber de contract la finalul stagiunii. Cu Verona a avut cele mai bune momente din cariera sa, apoi a urmat un regres. Genoa l-a dat afară după numai șase meciuri, pe urmă l-a demis rapid și Cremonese. Mandorlini a ajuns să nu-și mai găsească vreun post în primele două ligi din Peninsulă.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

  1. Adio performante cu CFR Cluj, cu asemenea antrenor dat afara și de echipele mici din peninsulă. Oare patronii români nu au discernământ!!!?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed