S-a aflat adevărul despre Edi Iordănescu! Ce salariu primeşte de la Răzvan Burleanu. Chiar selecţionerul a dat cărţile pe faţă

S-a aflat adevărul despre Edi Iordănescu! Salariul pe care îi primeşte de la Răzvan Burleanu. Chiar selecţionerul a dat cărţile pe faţă.

Edi Iordănescu vrea să plece de la națională, iar discuțiile, despre acest lucru, cu Răzvan Burleanu vor începe după meciul pe care România îl are marți, cu Elveția. Meciul se va juca de la ora 21:45, pe Arena Națională.

S-a aflat adevărul despre Edi Iordănescu! Ce salariu primeşte de la Răzvan Burleanu

Edi Iordănescu, conform Fanatik, a anunţat că are un salariu lunar de 20.000 de euro, nu 30.000 de euro, suma care se vehicula în ultima perioadă. Astfel, selecţionerul câştigă anual 240.000 de euro.

Mihai Stoichiţă a reacționat la mesajul transmis de Iordănescu, în care spune că va pleca de la națională.

„Se alintă, credeţi-mă. Este din familia Iordănescu, îl ştiu şi pe taică-su. Se alintă. Este prea tânăr ca să meargă prin ţările prin care am fost şi eu, să ia globul la pas. Nu este cea mai mare fericire.

Ei negociază perioada, eu doar pot să propun. Eu am vorbit cu el că rămâne şi în următoarele preliminarii”, a spus Mihai Stoichiţă.

Iordănescu deranjat de jignirile care au fost aduse jucătorilor

Conform surselor as, Edi Iordănescu a anunțat conducerea FRF că va părăsi prima reprezentativă „cel mai târziu după EURO”! Discuţia dintre cele două părţi a avut loc în octombrie.

Selecţionerul României a fost extrem de deranjat de faptul că jucătorii au fost făcuţi praf în spaţiul public aproape după fiecare meci.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed