S-a aflat adevărul despre Dan Petrescu! Ce a făcut, de fapt, la meciul cu Farul: ‘M-a înjurat şi a spus că ne dăm viaţa pentru Craiova’

S-a aflat ce a făcut Dan Petrescu la meciul cu Farul. Zoltan Iașko, directorul sportiv al celor de la Farul, a expus propria sa variantă cu privire la conflictul avut cu antrenorul de la CFR Cluj, după meciul pierdut în fața „marinarilor”, scor 2-1, când cei doi au fost la un pas de a se lua la bătaie.

În plus, Dan Petrescu a fost atât de furios din pricina eșecului formației sale, încât a început să adreseze injurii jucătorilor din echipa adversă, acesta aruncând cu vorbe grele și înspre Gică Hagi, patronul de la Farul.

S-a aflat adevărul despre Dan Petrescu

Zoltan Iașko a spus că, prin comportamentul său, Dan Petrescu a dat dovadă de lipsă de respect inclusiv față de Gheorghe Hagi și Gică Popescu.

„Petrescu m-a înjurat, că de ce ne-am dat viața și am jucat pentru Craiova. Asta spunea pe teren, că am jucat noi pentru Craiova. I-am zis să se bucure că s-a calificat…

La ce se aștepta? Noi jucăm pentru noi, asta e mentalitatea dată de Hagi, că e antrenament, că e meci amical. Asta se implementează la Farul. Asta e mentalitatea. Tu, Dan Petrescu, să vorbești asta? Ești prieten cu Popescu, cu Hagi. Chiar așa lipsă de respect?

Noi, acum câțiva ani de zile, ne-am întâlnit cu toții pe final de sezon, dar n-am scos niciun cuvânt despre meciul direct. Așa e corect. Am făcut 0-0 și nu ne-am calificat în play-off”, a spus Zoltan Iașko, conform GSP.ro.

Zoltan Iașko: „Jos pălăria în fața lui Hagi”

Mai mult, Iașko i-a adus laude lui Gică Hagi pentru atitudinea pe care o promovează în rândul jucătorilor săi.

„Jos pălăria în fața lui Hagi pentru ce face la club, cu jucătorii, cu toată lumea. E simplu, totul 100% pe teren. Hagi le spune mereu jucătorilor «Învățați să câștigați! Să vă luptați. Nu ne interesează de alții».

N-au mai fost probleme la vestiare cu Dan Petrescu. S-au băgat bodyguarzii și l-au liniștit. Dar arbitrul ar fi trebuit să îi dea cartonaș roșu din timpul jocului. La orice, se arunca, gesticula, trăgea, reproșa.

Tu, care ai reprezentat țara, ești antrenor mare, nu poți ajunge în halul ăsta! Sunt dezamăgit de comportamentul lui Dan Petrescu. E normal ca antrenor să-ți dorești să câștigi, și Hagi se enervează când pierde, dar niciodată nu a reproșat adversarului că a luptat”, a mai spus Zoltan Iașko.

Pe de altă parte, Gică Hagi a ținut să-și laude formația după succesul înregistrat în partida cu cei de la CFR Cluj.

„Așa se câștigă respectul în fotbal. Fiecare vrea sa câștige, azi am făcut-o noi”, a afirmat „Regele”.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed