Românii Alexandru Cicâldău şi Olimpiu Moruţan au un nou antrenor la Galatasaray Istanbul

Fostul internaţional turc Okan Buruk a fost numit joi în funcţia de antrenor al echipei de fotbal Galatasaray Istanbul, la care evoluează românii Alexandru Cicâldău şi Olimpiu Moruţan, a anunţat clubul turc, citat de AFP, potrivit agerpres.

După plecarea, în luna ianuarie, a antrenorului-vedetă Fatih Terim, succesorul acestuia la conducerea tehnică a lui Galatasaray, spaniolul Domenec Torrent, fost secund al lui Pep Guardiola, nu a fost în măsură să îmbunătăţească rezultatele şi a fost concediat la finalul unui sezon dezamăgitor.

„Leii” din Istanbul, echipa cea mai titrată din Turcia, cu 22 de titluri de campioană în palmares, au terminat pe locul 13 în campionat, cea mai slabă clasare din istoria lor.

Okan Buruk nu este un necunoscut la Galatasaray, club la care s-a format ca jucător şi la care a evoluat timp de 12 sezoane.

El a câştigat, între altele, Cupa UEFA, predecesoarea Europa League, în anul 2000, când echipa turcă îi avea în rândurile sale pe marii fotbalişti români Gheorghe Hagi şi Gică Popescu.

Devenit antrenor, fostul mijlocaş turc, în vârstă de 48 de ani, a reuşit să câştige în 2020 campionatul Turciei cu Istanbul Başakşehir, o premieră pentru această echipă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed