România, pas greșit cu Austria. Calificarea naționalei de handbal masculin la Euro depinde de partida cu Ucraina

România, pas greșit cu Austria. Calificarea naționalei de handbal masculin la Euro depinde de partida cu Ucraina

Naţionala de handbal masculin a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, de reprezentativa Austriei, scor 35-30 (19-17), în penultimul meci din grupa 4 a preliminariilor Campionatului European din 2024. România rămâne în cursa de calificare la turneul final, fază în care nu au mai ajuns din 1996.

Principalii marcatori ai partidei au fost Nistor 7 goluri, Humet 5, Kuduz 4, pentru România, respectiv Bilyk 7, Zivkovic 6, Wagner 5, pentru Austria.

Învinsă de Austria, România joacă decisivul cu Ucraina

În urma rezultatului, liderul Austria, calificată anterior la turneul final, are 10 puncte, iar România se află pe locul 2, cu 4. Tot miercuri se va juca partida dintre echipele de pe locurile 3-4 în grupă, Insulele Feroe – Ucraina, ambele cu câte 2 puncte.

În ultima etapă a grupei, duminică, România va juca în deplasare cu Ucraina (în Germania), iar Austria pe teren propriu, cu Insulele Feroe.

În primele meciuri din grupa 4, tricolorii au obţinut rezultatele: 26-28 şi 25-17 cu Insulele Feroe, 32-36 cu Austria şi 34-26 cu Ucraina, conform news.ro.

Ultima calificare, în 1996

Din cele 32 de echipe naţionale aflate la startul calificărilor, 20 vor obţine ”biletul” pentru turneul final din 2024, găzduit de Germania, între 10-28 ianuarie. Primele două clasate din cele opt grupe preliminare, plus alte patru echipe de pe locul 3 cu cea mai bună linie de clasament se vor afla între cele 32 de echipe de la turneul final.

Patru echipe sunt calificate direct: gazda Germania, alături de medaliatele din 2022 – Suedia, Spania şi Danemarca. Franţa a obţinut şi ea calificarea, sâmbătă seară, după 30-27 cu Polonia, urmând să evolueze la turneul final pentru a 16-a oară consecutiv.

Naţionala României a participat ultima dată la un turneu final de Campionat European la ediţia din 1996, când s-a clasat pe locul 9 din 12 echipe participante.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed