O româncă este în topul celor mai frumoase iubite de la Wimbledon. Jurnaliștii englezi au ales cele mai frumoase 8 patenere ale jucătorilor de tenis, iar Mădălina Ghenea se află printre acestea.
Actrița are o relație de ceva vreme cu Grigor Dimitrov și a fost văzută în tribune de mai multe ori la meciurile acestuia.
Mădălina Ghenea, într-un top select
La cel de-al treilea turneu de Grand Slam al anului este spectacol pe teren dar și în tribune. Cei mai mulți jucători de tenis au venit însoțiți de partenerele lor, care nu au trecut neobservate.
Jurnaliștii de la The Sun au realizat un top al celor mai frumoase femei, iar Mădălina Ghenea nu putea să lipsească. Modelul în vârstă de 35 de ani se iubește cu Grigor Dimitrov. Englezii notează faptul că este actriță și a interpretat-o pe Sophia Loren în „House of Gucci” alături de Lady Gaga și Jared Leto. A mai jucat și în Dom Hemingway cu Jude Law, iar în trecut Leonardo DiCaprio a fost fermecat de ea.
Cuplurile care sunt în atenția jurnaliștilor la Wimbledon
Maria Gonzalez – Carlos Alcaraz
Cei doi sunt iubiți încă din copilărie. Maria este însă o apariție extrem de discretă. Este jucătoare de tenis și practică la Murcia Club de Tenis. Iubita liderului mondial are un corp de invidiat și nu se sfiește să le arate acest lucru și internauților.
Costeen Hatzi – Nick Kyrgios
Nick Kyrgios pare că și-a găsit liniștea alături e tânăra în vârstă de 22 de ani.
Costeen este influenceriță și l-a cunoscut pe jucătorul de tenis pe rețelele de socializare. Ea vindea o oglindă, iar Kyrgios a mers pentru a o cumpăra. Tânăra a declarat în trecut că a fost dragoste la prima vedere.
Jelena Djokovic – Novak Djokovic
Soția fostului lider mondial a fost model în tinerețe, iar aparițiile sale nu trec neobservate. Jelena, în vârstă de 37 de ani, este directoarea fundației Novak Djokovic, care se ocupă de copiii defavorizați. Cei doi sunt au doi copii.
Morgan Riddle – Taylor Fritz
Morgan, în vârstă de 25 de ani, este extrem de apreciată pe TikTok. Este urmărită de peste 400.000 de internauți. Adoră să împărtășească sfaturi de frumusețe. Fritz și Morgan sunt împreună din 2020. S-au întâlnit cu ajutorul aplicației de întâlniri Raya.
Louise Jacobi- Cameron Norrie
Iubita a lui Cameron Norrie a făcut carieră în designer vestimentar. A lucrat pentru Calvin Klein, apoi pentru agenția Please Don’t Touch. Cei doi sunt împreună de doi ani.
Eugenia De Martino – Diego Schwarzmann
Eugenia De Martino și Diego Schwarzmann s-au cunoscut la un turneu de tenis. Argentinianca, în vârstă de 28 de ani, este model și imaginea FILA în țara sa natală. Este și ambasador pentru o cunoscută marcă de costume de baie.
Sophia Thomalla – Alexander Zverev
Sophia este extrem de cunoscută după ce a avut relații cu bărbați celebri precum rockerul Bush, Gavin Rossdale sau Loris Karius. Cu Alexander Zverev se iubește din 2021. Femeia în vârstă de 33 de ani are un corp de invidiat, de altfel în 2012, a pozat pentru revista Playboy.