Mădălina Ghenea surprinde din nou! Ce a putut să îi facă noului iubit. Toată lumea a văzut / Foto

Mădălina Ghenea surprinde din nou! S-a aflat ce a putut să îi facă noului ei iubit, Grigor Dimitrov.

Bulgarul a reușit să se califice în „optimile” de la Roland Garros, după ce l-a învins în turul trei pe Daniel Altmaier (24 de ani, locul 79 ATP), scor 6-4, 6-3, 6-1.

Mădălina Ghenea surprinde din nou

Grigor Dimitrov (32 de ani, locul 29 ATP) are o relație cu românca Mădălina Ghenea (35 de ani). Actrița a asistat din tribună la meciul partenerului său, iar după aceea a postat și un mesaj pe pagina ei de Instagram, în care a scris: „Mândră de tine”.

În „optimile” de la Roland Garros, Grigor Dimitrov îl va întâlni pe Alexander Zverev (26 de ani, locul 27 ATP).

Dimitrov și Mădălina Ghenea și-au făcut publică relația într-un mod inedit. După meciul din „sferturile” de la Geneva, câștigat în fața australianului Christopher O’Connell, bulgarul a scris pe o cameră de filmat următorul mesaj: „Mad + C”, acesta fiind adresat româncei și fiicei ei, pe nume Charlotte.

Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov nu se mai ascund

Înainte ca relația lor să devină publică, cei doi au postat câteva fotografii în care apăreau împreună. În descrierea imaginilor ei au scris: „În curând”. Totuși, la scurt timp după, cuplul a șters fotografiile de pe paginile de socializare.

Grigor Dimitrov, fost număr 3 ATP, este considerat a fi „cel mai sexy bărbat” din circuitul masculin. În trecut, el a avut relații inclusiv cu Serena Williams, Maria Sharapova, dar și cu Nicole Scherzinger.

Românca fusese văzută în lojele tribunelor de la Madrid și Roma, în timpul meciurilor jucate de Grigor Dimitrov în cele două Masters-uri de 1000 de puncte.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed