Rivala Simonei Halep se apără! Cum răspunde acuzațiilor procurorilor. Scandalul este uriaș / Foto

Rivala Simonei Halep se apără! Camila Giorgi a răbufnit după ce a fost acuzată că are certificat de vaccinare fals.

La începutul anului 2022, medicul care s-a ocupat de vaccinarea jucătoarei a fost arestat în Italia.

Rivala Simonei Halep se apără

Daniela Grillone Tecioiu a fost arestată în urma unui dosar al Procuraturii din Vicenza, în care a fost anchetată pentru fapte contrare îndatoririlor de serviciu, fals în acte publice și delapidare.

La câteva luni distanță s-a aflat că pe lista doctorului Grillone s-a aflat și Camila Giorgi.

Aflată la Australian Open, sportiva a fost întrebată despre scandalul cu celebra doctoră din Italia.

Replica jucătoarei a venit imediat.

„Problemele sunt la acel medic, nu la mine! Ea (n.r- doctorul Daniela Grillone Tecioiu) a avut probleme cu legea de mai multe ori. Eu mi-am făcut vaccinurile în diferite locuri.

Mi-am făcut vaccinul cu ea o singură dată. Toate celelalte cu alți medici. În anchetă sunt 300 de nume, nu doar al meu. Sunt foarte liniștită, altfel nu aș fi venit aici să joc”, a declarat Camila Giorgi, potrivit Eurosport.

Doctora Daniela Grillone a vorbit și ea în urmă cu o lună despre relația pe care o are cu jucătoarea de tenis.

„Familia Giorgi se află de mult timp în grija mea. Cu puțin timp înainte de începutul verii (n.r. – în 2021), Camila venise să ceară posibilitatea de a obține certificate false ale tuturor vaccinurilor obligatorii, precum și al vaccinului Covid. Pot confirma cu certitudine absolută că niciunul dintre vaccinurile pentru familia Giorgi nu a fost administrat”, a declarat medicul.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed