Revine Mircea Lucescu în Superliga?! Bomba momentului detonată de şeful clubului. Cum îi ajută antrenorul

Revine Mircea Lucescu în Superliga?! Bomba momentului detonată de şeful clubului. S-a aflat cum îi ajută antrenorul pe cei de la Dinamo. Dan Şucu a fost refuzat, dar câinii încă mai speră să-l convingă pe antrenor să revină în România.

Mircea Lucescu este curtat de către Dinamo. A spus-o chiar Andrei Nicolescu, omul care conduce echipa din Ştefan cel Mare.

Revine Mircea Lucescu în Superliga?!

Andrei Nicolescu a dat un mesaj clar despre posibila implicare a lui Mircea Lucescu la Dinamo. Administratorul special al „câinilor” a transmis că încearcă să-l convingă pe antrenor să revină în Ştefan cel Mare. Spune că acesta este apropiat de oficialii echipei.

Mircea Lucescu a fost dorit şi la Rapid. Dan Şucu a fost însă refuzat de către Lucescu. În schimb, Nicolescu s-a declarat încrezător în faptul că tehnicianul român s-ar putea implica la formaţia din Ştefan cel Mare.

Nicolescu a dezvăluit că lista de transferuri de la Dinamo, pentru sezonul viitor, i-a fost arătată şi lui Mircea Lucescu. asta în încercarea de a-l convinge pe acesta să se implice la echipă, conform „Totul pentru Dinamo”.

„Noi ne-am văzut chiar și vineri cu domnul Mircea Lucescu, i-am dat și dânsului o listă cu jucătorii pe care îi avem noi în vizor, pentru că avem o strategie apropo de jucători tineri, români, cu care să construim. Am discutat și despre potențialele opțiuni pentru director sportiv, rămăsese…

Dânsul știa că barajul pentru Liga 2 era la 15:30, rămăsese să mergem împreună la meci sâmbătă, pentru a mai fi împreună, a discuta, a încerca să găsim o cale în continuare să ne apropiem de CS, pentru că mie mi se pare că, din punctul ăsta de vedere, am rămas doar la declarații frumoase și noi, deși am înaintat documente, protocoale pentru a merge mai departe, suntem doar la nivelul de declarații frumoase.

Meciul a fost de la 18:00, nu de la 15:30, iar dânsul nu a mai putut să meargă, deci nu am mai mers, că avea un alt program. Dar e destul de apropiat de noi, încercăm pe cât posibil să îl ținem cât mai aproape și să îl convingem să se implice în orice fel, dar știți că și dânsul are prioritățiele lui. Însă ne-a spus clar că nicio prioritate în țară nu e ca Dinamo”, a declarat Nicolescu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed