Răzvan Lucescu a dat cărțile pe față! Ce a spus despre cel mai nou transfer de la CSU Craiova. Nimeni nu se aștepta la asta.
Jasmin Kurtic a semnat cu CSU Craiova un contract valabil pe două sezoane. Răzvan Lucescu a vorbit despre colaborarea slovenului cu formația olteană.
Răzvan Lucescu a dat cărțile pe față!
Jasmin Kurtic, mijlocaș în vârstă de 34 de ani, va efectua astăzi vizita medicală.
Jasmin a fost jucătorul lui Parma, însă clubul italian l-a împrumutat pe mijlocaș la PAOK Salonic pentru doi ani.
Răzvan Lucescu, tehnicianul celor de la PAOK, este de părere că oltenii s-au ales cu o armă surpriză în campionat, după ce l-au transferat pe sloven.
”Este un jucător fabulos, unul dintre cei mai buni mijlocași cu care am lucrat în întreaga mea carieră. Este un fotbalist net peste media și peste valoarea campionatului din România. Asta este părerea mea. Este un jucător care poate oricând să joace la echipe de top din Europa.
Kurtic a fost un jucător exponențial pentru noi. Acum doi ani, înainte de accidentare, a jucat peste 50 de meciuri. În cupele europene a fost unul dintre jucătorii cei mai importanți înscriind și câteva goluri vitale pentru formația noastră. Profesionist desăvârșit, vine primul la antrenamente și pleacă ultimul.
O viziune a jocului extraordinară, vede pasele precum un chirurg care taie cu bisturiul, execută perfect loviturile libere, are o clarviziune a jocului cum rar mi-a fost dat să văd la fotbaliștii cu care am lucrat. Caracter 100%, foarte puternic, un războinic, un om care se dedică total și care cere același lucru vestiarului”, a declarat Lucescu, potrivit Fanatik.
„Un tip care lucrează 101% la antrenamente”
Răzvan Lucescu a fost încântat de colaborarea cu slovenul și speră să mai aibă ocazia de a lucra cu Jasmin Kurtic pe viitor.
”Are foarte mari așteptări de la ceilalți coechipieri, pentru că el se implică total când face ceva. E pretențios în sensul bun al cuvântului, dorește ca și colegii săi să facă totul ca să câștige meciurile, dar mai ales să se implice în partidă.
Un tip care lucrează 101% la antrenamente, foarte serios. Nu a făcut niciodată discuții sau probleme prin vestiar, își vede pur și simplu de treaba lui. Cred că ar fi fost un transfer foarte important pentru orice formație din România, nu neapărat pentru Universitatea Craiova.
Mi-a părut foarte rău când ne-am despărțit, așa au fost circumstanțele. Este unul dintre jucătorii cu care aș dori să mai lucrez și este unul dintre fotbaliștii cu care am avut o colaborare aproape perfectă din toate puncte de vedere. Un exemplu pentru toți și în vestiar, și pe teren”, a mai spus Răzvan Lucescu.
Jasmin Kurtic a colaborat cu echipe precum Gorica, Palermo, Varese, Sassuolo și Fiorentina. Mijlocașul a mai trecut și pe la Atalanta, Spal, Parma și Paok Salonic.
Potrivit Transfermarkt, Kurtic are o cotă de piață de 1 milion de euro.
Bravo Rotaru, un transfer de top. Lupta știința!