Răsturnare de situație. Ce se întâmplă cu un suporter interzis pe stadion după meciul Dinamo – Steaua

Răsturnare de situație. Instanța a luat decizia.

Jandarmeria română a fost învinsă în instanță de un suporter care fusese interzis pe stadion în urma incidentelor petrecute la meciul Dinamo – Steaua din septembrie 2022.

Jandarmeria învinsă în instanță de un suporter după Dinamo – Steaua

Un fan care fusese interzis pe stadioane și amendat a obținut în instanță anularea sancțiunilor. Acesta trebuia să scoată din buzunar 1.500 de lei și nu putea să mai meargă la meciuri timp de patru ani.

„Fiind membru al galeriei uneia dintre echipele în competiţie, aflat în peluza sud, inelul 1, a adresat injurii şi expresii jignitoare forţelor de ordine. Și-a mascat faţa cu obiecte vestimentare pentru a nu putea fi identificat”, se arăta în comunicat.

Bărbatul a dat însă în judecată Jandarmeria Română, iar Judecătoria Sectorului 2 București a anulat sancțiunea.

„Din înregistrările video depuse la dosar nu se poate deduce dacă petentul a adresat într-adevăr injurii. Și a exprimat sintagme jignitoare la adresa forţelor de ordine, poziţie susţinută şi prin declaraţia martorului audiat în cauză. (…)

În orice caz, instanţa reţine că starea de agitaţie care a necesitat intervenţia forţelor de ordine nu a fost provocată direct de petent. Iar contextul astfel creat, care a condus la aglomerarea de suporteri şi încercarea subsecventă de dispersare a lor, făcută de jandarmi, a favorizat o stare generală de nervozitate. În aceste împrejurări, chiar dacă ar fi dovedită direct fapta de adresare de injurii şi expresii jignitoare de către petent, acestea şi-ar pierde orice relevanţă antisocială, nemaiputând fi distinsă în vacarmul creat”, a arătat judecătorul, potrivit adevărul.ro.

Referitor la faptul că și-a mascat fața pentru a nu fi identificat, judecătorul a spus că „este necesară dovedirea elementului material al ascunderii feței. Dar şi urmărirea scopului de a nu fi identificat”.

Sentință nu este însă definitivă.

Ce a spus suporterul în fața judecătorilor

Suporterul a susținut că înainte ca meciul să înceapă a mers să-și salute câțiva prieteni, dar a început scandalul și jandarmeria a intervenit cu gaze lacrimogene.

„Am încercat să calmeze spiritele, încercând să fie un factor împăciuitor pentru jandarmi şi suporteri. Am solicitat forţelor de ordine să nu mai folosească gaze. Nu am purtat cagulă, nici mască de protecţie, nu mi-am acoperit faţa sau capul. Poate am ținut tricoul la faţă, timp de câteva secunde, după ce am fost gazat”, a declarat fanul.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed