Rapidul lui Adrian Mutu, deraiat de lanterna roșie! Surpriză uriașă la Ploiești. Toni Petrea, victorie la debut

Chindia a produs surpriza la Ploiești. Elevii lui Toni Petrea au trecut de Rapid, scor 2-1, și au obținut prima victorie în Liga 1.

Chindia a deschis rapid scorul. Daniel Popa a pătruns în careu și a trimis balonul peste Horațiu Moldovan, în minutul 15. Patru minute mai târziu a avut loc cea mai controversată fază a meciului. Costache a centrat de la colțul terenului, balonul a ajuns la Albu care a marcat după ce mingea a fost ușor deviată de Dugandzic. Rusandu a mers la margine să revadă faza și le-a anulat giuleștenilor un gol perfect valabil.

Doru Popadiuc înscrie în minutul 34, dar și acest gol a fost anulat.

Adrian Mutu s-a enervat cumplit, iar în minutul 36 a schimbat doi jucători.

Elevii lui Toni Petrea s-au distanțat în repriza a doua, după reușita lui Neguț. Giuleștenii au redus rapid din handicap după ce Antonio Sefer a marcat din lovitură liberă.

Rapid este pe locul doi în campionat cu 24 de puncte, în timp ce Chindia este pe ultimul loc cu doar 6 puncte

Echipele de start

Chindia: Căbuz – Căpușă, Boldor, Boldor, Dumitrașcu – Akhmatov, Vorobjovas – A. Șerban, Popadiuc, Neguț – D. Popa
Rezerve: D. Moldovan – Fernandez, Ad. Ioniță, Chamed, Passaglia, C. Dinu, Atanase, Grubac
Antrenor: Toni Petrea

Rapid: Moldovan – Onea, Săpunaru, P. Iacob, Jr. Morais – Crepulja, Albu, Al. Ioniță II – Sefer, Dugandzic, Costache
Rezerve: Drăghia – Dussaut, Ignat, Fl. Ștefan, A. Ciobanu, Emmers, Pănoiu, Luckassen, Papeau
Antrenor: Adrian Mutu

Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești)
Arbitru: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) / A1: Stelian Slabu (Brașov) / A2: Romică Bîrdeș (Pitești) / Arbitru VAR: Andrei Antonie (București) / Arbitru AVAR: Mihaela Țepușă (Buzău) / R1: Iulian Călin (Pitești) / Observator: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea)

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 FCSB 18 11 4 3 31 18 +13 37
2 CFR Cluj 18 9 5 4 31 18 +13 32
3 Universitatea … 18 9 5 4 26 17 +9 32
4 Rapid Bucureşti 19 8 7 4 34 22 +12 31
5 Petrolul 52 18 5 11 2 21 17 +4 26
6 Universitatea Cluj 18 6 8 4 27 26 +1 26
7 Hermannstadt 18 5 10 3 24 18 +6 25
8 FCV Farul Cons… 18 7 4 7 27 30 -3 25
9 Voluntari 19 6 6 7 26 32 -6 24
10 Oţelul 18 4 11 3 19 17 +2 23
11 Sepsi 18 6 5 7 21 21 +0 23
12 Politehnica Iași 19 5 7 7 22 26 -4 22
13 UTA Arad 19 5 7 7 21 26 -5 22
14 U Craiova 1948 18 5 3 10 28 33 -5 18
15 Dinamo Bucureşti 18 2 4 12 10 30 -20 10
16 Botoșani 18 0 9 9 18 35 -17 9

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed