Rapid dă în judecată FRF! ‘Vom merge până în pânzele albe’

Rapid a decis să dea în judecată FRF, pentru a putea legitima jucători. Deocamdată contractele celor patru fotbaliști care au ajuns în Giulești nu au fost înregistrate din cauza interdicției de la TAS, în cazul Julio Cesar.

Rapidiștii speră ca prin acțiunea lor să anuleze acea decizie, mai ales că în mai puțin de o lună va începe campionatul, potrivit Digisport.

Rapid trebuie să plătească 600.000 de euro

În luna aprilie, clubul a primit o notificare de la FIFA prin care este obligat să îi plătească 400.000 de euro, plus alți 200.000 de euro penalități, fostului fotbalist Julio Cesar.

„Da, din păcate este adevărat. Am pierdut un proces, mai avem o cale excepțională pentru a face recurs. Vom merge până în pânzele albe pentru a demonstra dreptatea. Nu este o sumă atât de mare. Mai sunt doar doi dintre foștii jucători care au deschis proces, dar sumele sunt mult mai mici.

Problema este că e o mare nedreptate. Dacă vom pierde și vom fi nevoiți să plătim, vom demonstra că suntem de neclintit și că Rapidul este un club sănatos, care va redeveni mare”, a spus Daniel Niculae, la Digi Sport Special.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed