Marius Lăcătuș rămâne `fiară` cu Gigi Becali! Dă iar atacul la fostul său șef. Lăcătuș a colaborat cu Gigi Becali în mai multe rânduri. A fost președinte la FCSB în sezonul 2005/2006, apoi în 3 rânduri antrenor.
”De la el pleacă tot cancanul”
După schisma de la București și după ce a izbucnit războiul Stelelor din fotbalul românesc, Lăcătuș a luat poziție. S-a dat de partea Armatei și e ”fiară” cu fostul său patron de câte ori îl prinde: ultima ocazie s-a consumat acum.
Becali a făcut adunare la Palat și i-a luat pe toți la rând. A găsit dușmani chiar în studio, la colegii de platou ai lui Lăcătuș, moderatorul Radu Naum de la Digi Sport. Și l-a acuzat că vrea cancan. Legendarul șeptar din Ghencea i-a întors replica, în direct.
„Cred că el este prima persoană care face cancan, în momentul în care se discută despre antrenor. Ați văzut ce a zis despre motivele pentru care a fost luat. Cred că de la el pleacă tot cancanul. Apoi, normal, poate cineva din presă profită de acest lucru.
El aruncă și lucruri despre care știe că prind la televizor. Vrea să fie băgat mai mult în seamă”, a precizat Lăcătuș la „Fotbal Club” pe Digi Sport.
”Un om fără duhovnic e ca o oaie beată”
Fostul antrenor al FCSB-ului a vrut să sublinieze momentul de astăzi, cu Gigi Becali în prim plan. Patronul vicecampioanei a făcut conferință ca-n vremurile de glorie. Și a explicat cum de l-a ales pe Charalambous ca să fie antrebor principal:
„L-am luat pentru că poartă numele unui bunic de-ai mei, numit Ilie. Și al tatălui lui Giovanni, Haralambie. Bă, poartă numele a doi membri ai familiei. Nume de Prooroc (n.r. – Ilie) și Sfânt (n.r. – Haralambie), de aia l-am luat. El e un băiat deștept și cu bun-simț.
Pe mine mă interesează să fie ortodox și dacă are Duhovnic. Duhovnicul îl va îndruma. Eu asta întreb mereu. Omul fără Duhovnic e ca o oaie beată pe câmp”, a spus Becali.