Rafa Nadal, out de la Roland Garros. Fanii l-au aplaudat minute în șir. A fost probabil ultimul său meci la Openul Franței / Video

Rafael Nadal a jucat probabil ultimul său meci la Roland Garros. Fostul lider mondial a fost eliminat în primul tur de Alexander Zverev, scor 6-3, 7-6 (7/5), 6-3.

Spaniolul, câştigător a 14 titluri la Openul Francez, a fost susținut de fani din toată lumea. Nu au lipsit din tribune Novak Djokovic, Carlos Alcaraz sau Iga Swiatek.

Rafa Nadal, out de la Roland Garros

Fostul lider mondial nu a reușit să treacă de primul tur la Roland Garros. A cedat în fața lui Alexander Zverev. A fos prima dată când spaniolul a pierdut aici în primul tur.

Fanii veniți din toată lumea l-au aplaudat minute în șir. Din tribune nu au lipsit  Carlos Alcaraz, Iga Swiatek, Novak Djokovic sau mijlocul celor de la Manchester City, Rodri.

Pentru fostul lider mondial acesta a fost probabil ultimul meci jucat la Openul Francez.

„Vă mulţumesc foarte mult tuturor. Este incredibil că mi-aţi dat atâta energie. Este ultima dată când voi fi aici. Nu sunt sigur, dar vreau să mă bucur din plin. Sentimentele pe care le-am avut sunt greu de descris, dar vreau să le mulţumesc fanilor pentru dragostea pe care mi-au oferit-o. Aş vrea să-l felicit pe Sacha pentru meciul şi turneul său extraordinar.

Îţi doresc toate cele bune, mai ales după accidentarea din 2022. Am trecut prin doi ani dificili după accidentări. Am vrut să mă întorc aici şi nu a fost un prim tur ideal. Am avut şansele mele, dar Sacha a jucat foarte bine. Sunt şanse mari să nu mai joc niciodată aici, dar nu pot spune asta cu 100% siguranţă.

Încă mai am câteva obiective, inclusiv să mă întorc pentru Jocurile Olimpice. Sper că voi fi bine pregătit. Nu mi-aş fi putut imagina că voi fi aici la 38 de ani. Am câştigat de atâtea ori. Ştiu că toate amintirile sunt diferite, dar sunt întotdeauna magnifice”, a spus Nadal, după meci.

„Nici măcar nu ştiu ce să spun. Aş vrea să spun ‘Mulţumesc Rafa’ în numele întregii lumi a tenisului. L-am urmărit jucând de când mă ştiu şi am fost destul de norocos să joc de câteva ori împotriva lui. Acesta este momentul lui Rafa, nu vreau să vorbesc prea mult astăzi. Este un moment special. A fost un meci demn de o finală, nu puteam să fim fericiţi jucând unul împotriva celuilalt. Sportul poate crea mari prietenii”, a declarat Alexander Zverev.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed