Radu Drăguşin i-a uimit pe englezi! Anunţ incredibil al tricolorului. Cu cine s-a mândrit la Tottenham / Video

Radu Drăguşin i-a uimit pe englezi. Internaționalul român și-a luat prin surprindere colegii de la Tottenham după ce a fost întrebat care este cea mai faimoasă persoană pe care o are în agenda telefonului.

Românul a semnat cu echipa din Premier League în urmă cu aproape o săptămână și a devenit cel mai scump transfer din istoria fotbalului românesc.

Radu Drăguşin i-a uimit pe englezi

Internaționalul român s-a integrat de minune la noua sa echipă, iar ieri a luat parte la o provocare devenită imediat virală pe rețelele de socializare.

„Cine este cea mai faimoasă persoană din agendă?”, a fost întrebarea la care au răspuns fotbaliștii în momentul în care au ajuns la baza de pregătire.

Radu Drăgușin și-a lăsat colegii mască atunci când a dezvăluit că în agenda telefonică are numărul lui Cristiano Ronaldo.

„Cred că Cristiano Ronaldo!”, a fost răspunsul.

Fanii au reacționat și ei imediat spunând că răspunsul fundașului a fost „cel mai tare”.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Tottenham Hotspur (@spursofficial)

Ce au răspuns jucătorii lui Ange Postecoglou

James Maddison: „Probabil Robbie Williams. Cred că e în Australia acum. Putem încerca să îl sunăm, dar nu cred că e în țară. Probabil doarme”.

Bryan Gill: „Sergio Ramos”

Werner: „Probabil Vettel, pilotul de Formula 1”

Vicario: „Căpitanul meu, Son”

Brennan Johnson: „Sonny. L-aș suna, dar nu știu diferența de fus orar”

Radu Drăgușin a avut ocazia să-l cunoască pe Ronaldo atunci când era la Juventus.

„Cristiano a fost un coleg pe care toată lumea îl respecta. Nu se uita niciodată de sus la noi. Puteai să-l abordezi cu orice întrebare, nu trebuia să-l aștepți să-și termine el tabieturile. Nu era deloc un tip de neatins”, dezvăluia românul.

De altfel, portughezul l-a ajutat pe Drăgușin în trecut. L-a îndrumat spre nutriționistul său.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed