Radu Drăgușin, făcut praf după victoria lui Tottenham. Fanii nu l-au iertat + Ce notă a primit internaționalul român

Radu Drăgușin a fost făcut praf după victoria lui Tottenham. Fanii nu l-au iertat nici de această dată pe internaționalul român și au postat o mulțime de mesaje pe conturile de socializare.

Fundașul a fost titular în meciul câștigat de echipa sa în fața celor de la Luton, scor 2-1, din etapa cu numărul 30 din Premier League.

Radu Drăgușin, făcut praf după victoria lui Tottenham

Radu Drăgușin a fost titular pentru a doua oară și pentru prima dată pe teren propriu. Ange Postecoglou, antrenorul lui Spurs, a decis să meargă tot pe mâna românului, chiar dacă Micky van de Ven s-a refăcut.

Sofascore i-a acordat lui Drăgușin pentru prestația sa nota 6,7. Singurul care a luat un calificativ mai mic a fost Udogie, 6.5. Heung-min Son, marcatorul golului victoriei a luat cea mai mare notă, 7,7.

Fundașul român a câștigat două dintre cele 3 dueluri aeriene și două dintre cele 4 la sol. A reușit 66 dintre cele 78 de pase și a comis două faulturi.

Suporterii nu s-au abținut însă și l-au făcut praf după meci.

 ”Mă tem când Drăgușin e în posesia mingii”, ”Drăgușin nici nu se apropie de Van de Ven”, ”Nu poate pasa o minge! Cum a ajuns la acest nivel?”, ”Drăgușin nu a făcut un meci rău. Este evident însă că nu poate juca pe poziția de fundaș central stânga”, au scris englezii pe rețelele de socializare.

Au fost însă și suporteri care l-au lăudat.

„Radu Drăgușin a jucat bine astăzi!”, „Drăgușin e Maldini de România!”, „Drăgușin, îți datorez scuze!” sau „Bine jucat, Drăgușin”.

Postecoglou, nemulțumit de jocul echipei

”A fost un meci pe care trebuia să ni-l facem mai ușor. A trebuit să luptăm pentru victorie. Am fost dezamăgit de golul pe care l-am primit, cred că puteam să-l evităm. Cei mai mulți dintre băieți și-au păstrat calmul și au jucat fotbal. Jucătorii au arătat caracter.

Continuă să marcheze (n.r.- Heung-min Son). A avut câteva ocazii bune, a fost un pic ghinionist la unele faze. Este de mult timp un lider al acestei echipe și sper să continue așa. E dedicat total, are calități excelente și dă totul pe teren. E o emblemă a acestui club”, a spus Postecoglou, potrivit BBC.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed