Radu Drăguşin face anunţul momentului! Tricolorul şi-a decis viitorul. Dezvăluiri fabuloase după golul marcat cu Inter

Radu Drăguşin face anunţul momentului! Tricolorul şi-a decis viitorul. Dezvăluiri fabuloase după golul marcat cu Inter. Fundaşul român are Italia la picioare după o nouă prestaţie foarte bună în Serie A.

Radu Drăguşin a reuşit să marcheze contra celor de la Inter. Golul său a fost foarte preţios pentru Grifon.

Radu Drăguşin face anunţul momentului!

Radu Drăguşin a stopat liderul din Serie A, Inter. S-a terminat Genoa – Inter 1-1, după ce românul a egalat pentru gazde, în prelungurile primei reprize. La finalul partidei, Drăguşin a făcut referire şi la viitorul său. Fabrizio Romano a anunţat că fundaşul român are şanse mari să ajungă la Tottenham.

„O seară în care am dat totul pe teren. Ştiam că este foarte greu, dar am dat totul și până la urmă am adus acasă un punct. Acasă totul pare mai uşor, pentru că avem fanii noştri care ne împing de la spate. Poate avem un impuls în plus.

Nu știu (n.r. despre viitorul său la Genoa), va trebui să vedem, dar vom ajunge la o înțelegere”, a spus Radu Drăguşin, conform tuttomercatoweb.com.

Drăguşin mai are contract cu Genoa până în vara anului viitor. Totuşi, are oferte pe bandă rulantă. Cel mai căutat este în Premier League. acolo, mai multe echipe sunt pe urmele fundaşului nostru. Tottenham, dar şi Newcastle sau Manchester United s-ar fi interesat de jucător.

De asemenea, şi Barcelona l-ar vrea. Forţele din Serie A, AC Milan şi AS Roma şi-ar fi manifestat intenţia de a-l înregimenta. 20 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Radu Drăguşin, conform Transfermarkt.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed