Vestea nopţii despre Radu Drăguşin! Tricolorul are Italia la picioare. Ce a făcut românul în disputa cu Inter

Vestea nopţii despre Radu Drăguşin! Tricolorul are Italia la picioare. S-a aflat ce a făcut românul în disputa cu Inter Milano, liderul clasamentului din Serie A. A fost o nouă prestaţie solidă pentru fundaşul român.

Radu Drăguşin a avut o nouă evoluţie apreciată în tricoul Grifonului. De această dată, în faţa liderului din Serie A, Inter Milano.

Vestea nopţii despre Radu Drăguşin!

Radu Drăgușin a înscris în minutul 45+7 al meciului dintre Genoa și Inter, din etapa 18 de Serie A. Tricolorul a fost titular, ca de obicei, în tricoul celor de la Genoa. A fost protagonist însă în mai multe faze ale meciului.

Românul a şi greşit la reuşita la care oaspeţii au deschis scorul. Pe Marko Arnautovic l-a pierdut în minutul 42, când austriacul a deschis scorul. Barella a șutat spre poarta lui Josep Martinez, goalkeeperul „grifonului” a respins în bară, iar Arnautovic a profitat de lipsa de reacție a lui Drăgușin. I-a luat fața românului și a împins mingea în plasă.

Apoi, în prelungirile primei părţi, şi-a luat revanşa şi a reuşit egalarea. A scăpat de marcajul lui Carlos Augusto și l-a învins pe Yann Sommer. În minutul 69, a luat galben pentru că l-a lovit pe portarul advers. A avur şansa dublei, dar a ajuns al doilea la o minge centrată din corner.

A fost al doilea gol al lui Drăgușin în acest sezon de Serie A. Drăguşin mai marcase și la 1-0 cu Hellas Verona în etapa 12 de campionat. Până la final nu s-a mai marcat şi s-a terminat Genoa-Inter 1-1.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed