Radu Drăgușin, dat de gol! S-a aflat tot adevărul despre relaţia cu iubita sa. Mama tricolorului face dezvăluiri intime din viața celor doi tineri. A spus ce părere are despre viitoarea noră.
Radu Drăgușin, sacrificiu uriaș pentru a rămâne alături de iubită! S-au aflat detaliile mai puțin plăcute din viața fotbalistului.
Radu Drăgușin, dat de gol!
Radu Drăgușin a făcut senzație în tricoul celor de la Genoa, în sezonul curent, dar și în cadrul primei reprezentative a României, unde a contribuit din plin la calificarea tricolorilor la EURO 2024.
Fundașul italienilor are parte de bucurie infinită și acasă, acolo unde îl așteaptă cu zâmbetul pe buze, mereu, iubita sa, Ioana Stan.
”Viața lui nu este așa cum se vede de afară!”
Mama fundașului a vorbit despre relația fiului său și despre câte compromisuri a trebuit să facă Drăgușin pentru a întreține relația cu Ioana.
„Am primit-o pe Ioana cu brațele deschise, nu fac parte din categoria ‘soacrelor’, îmi place să cred că fac parte din categoria ‘mamelor’. I-am spus Ioanei să-mi spună pe nume și a fost frumos să aflu că și mama Ioanei i-a spus același lucru lui Radu. Suntem Sveti și Miha.
Încercăm să ne facem programul astfel încât să stăm cât mai mult cu Radu, viața lui nu este chiar așa cum se vede din afară… este foarte multă muncă, disciplină și profesionalism.
Multă lume își închipuie că viața de fotbalist este ușoară, iar iubitele au o viață ‘dolce far niente’. Da, este o viață frumoasă și plină de satisfacții, dar nu este pentru oricine. Ai nevoie de disciplină și de multă pasiune, dar mai ales ai nevoie să ai alături o persoană care să te înțeleagă!”, a declarat Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, conform cancan.ro.
”Când îi aud numele pe stadion.. înseamnă totul!”
Meira, sora lui Drăgușin, a mărturisit cum trăiește partidele fundașului celor de la Genoa. Preferatele sale sunt cele de la naționala României.
”La toate meciurile lui Radu emoțiile noastre, ale mele, dar și ale familiei sunt foarte mari. Dar mereu avem încredere în el că va da totul pe teren. Personal, îmi place mai mult să merg la meciurile de la Națională pentru că văd zeci de mii de oameni care trăiesc momentele de fotbal cot la cot cu băieții.
Trebuie să zic că în momentele când îi aud numele pe tot stadionul sunt totul pentru mine. Atunci simt mai tare ca oricând cât sunt de norocoasă că este fratele meu. Și sunt foarte mândră de el.
Știu că, pentru el, este important doar că sunt acolo. Când aud oamenii din jurul meu că spun ceva frumos despre el, cu greu mă abțin să nu mă întorc la ei și să le spun că eu sunt sora lui!”, a admis Meira, conform Fanatik.