Radu Drăguşin, dat de gol! Ce urmează pentru tricolor după ce nu s-a impus la Tottenham. Edi Iordănescu trebuie să ştie

Radu Drăguşin, dat de gol! S-a aflat ce urmează pentru tricolor după ce nu s-a impus la Tottenham. Edi Iordănescu trebuie să ştie. Situația fundașului comparată cu cea a lui Cristi Chivu.

Radu Drăgușin nu prinde deloc minute la Tottenham. Fundașul de la naționala lui Edi Iordănescu este introdus pe teren doar în ultimele minute de joc, iar la ultima partidă a celor de la Spurs nu a fost folosit deloc.

Radu Drăguşin, dat de gol!

Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin, a comparat situația acestuia cu cea a lui Cristi Chivu, de la începuturile sale în Olanda.

„Drăgușin mai are nevoie de puțin timp la Tottenham, dar se simte bine și așteaptă să joace. E normal, trebuie să își aștepte șansa. Vorbeam cu Chivu și mi-a spus că și el a pățit același lucru la Ajax, când a fost rezervă în primele luni. Dar eu am încredere în Drăgușin, are un caracter impresionant.

Radu a simțit că cea mai bună variantă pentru el era să se mute în Premier League. Era foarte atașat de suporterii lui Genoa și de aceea n-a vrut să se transfere la o altă echipă din Italia, era greu să accepte Serie A. Numai dacă nu aveam și o propunere din afara Italiei, am fi discutat altfel, Milan și Napoli sunt nume pe care cu greu le refuzi.

Probabil că am fi luat în calcul să rămână în Serie A”, a declarat Manea pentru emisiunea „Si Gonfia la Rete”, de la Radio CRC, citat de CalcioNapoli24.

„Nici eu nu am crezut că poate crește”

„Dacă Drăgușin ar fi ajuns la Napoli, am fi vorbit de o mare lovitură. Era unicul accesibil ca valoare demonstrată în Serie A. La acel preț nu mai exista alternativă la Radu. Nici eu nu am crezut că poate crește atât de repede după ce Juventus nu l-a mai reținut în lot.

Este foarte inteligent și după fiecare meci face rapid autocritica, mă întreabă unde am greșit ca să se corecteze mai departe. Nimeni nu se aștepta să «explodeze» atât de repede, nici măcar cei de la Genoa. Dacă se mai întoarce în Serie A? Niciodată nu poți să spui cu siguranță ce va fi în viitor”, a mai spus impresarul.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed