Doar 26 de minute a durat partida dintre Sepsi și FCU Craiova 1948. Andrei Chivulete, arbitrul meciului, a suspendat meciul în prima repriză, la scorul de 0-0, trimițând jucătorii la vestiare timp de zece minute. La reluare însă, scandările xenofobe au continuat, iar centralul a fluierat finalul.
Cristiano Bergodi, italianul de pe banca lui Sepsi, n-a mai trăit niciodată așa ceva. ”Ce pot să spun? Nu am cuvinte. Este prima dată și îmi pare rău. Unde mergem noi, mereu avem probleme cu suporterii. Și cu U Cluj, în care s-a oprit meciul. Este o situație neplăcută. Ce pot să fac? Eu fac parte din această echipă, club, și îmi pare rău că sunt înjurat întotdeauna. Eu sunt profesionist, dar e păcat.
Din partea mea, nu sunt ipocrit, am vrut să jucăm meciul pentru că avem pasiune pentru joc. Ne lipsește ceva astăzi. Dacă o să câștigăm meciul la masa verde, nu știu. Era mai bine dacă jucam meciul. Este o situație neplăcut pentru România.
Nu, am vorbit cu Eduard Zelgin, managerul lor, dar spuneam așa. Este adevărat, că s-a întâmplat pentru prima dată, dar este un regulament. Măcar să se schimbe regulamentul, nu știu. Cum s-a întâmplat la Cluj Arena. Au înțeles și suporterii că se poate pierde meciul și s-au oprit și ei cu înjurăturile.Păcat. Pe plan sportiv este urât ca un meci de fotbal să se termine așa.
Nu am început așa de bine. Mi se părea că suntem un pic crispați. Nu am început ca de obicei, în forță, cum se întâmpla când jucam acasă. Dar se poate înțelege, deoarece veneam după o înfrângere la scor cu Rapid. Meciul era lung, Craiova stătea bine pe teren și era de văzut ce se întâmpla.
Da, facem un antrenament și terminăm această zi. Acum urmează Mioveni. Nu este retrogradată deloc. A venit un antrenor foarte bun, preocupat de meseria lui Nicolae Dică. A schimbat sistemul și se vede acest lucru. Au luat șase puncte. Ne pregătim pentru duminica viitoare”, a declarat Cristiano Bergodi, la Digi Sport.