Primire impresionantă pentru campionul mondial de la canoe, Chirilă a primit însă doar felicitările autorităților! Despre premierea în bani nu se aude încă nimic!

Cătălin Chirilă s-a emoționat până la lacrimi, după ce a fost primit cu onoruri la salonul oficial al aeroportului. Campionul mondial de la canoe, care la Halifax, în Canada, a mai luat și o medalie de argint, la proba de 5OO de metri, și-a găsit însă rapid cuvintele. Și a avut un discurs de adevărat campion.

”Vă mulţumesc din tot sufletul pentru această primire. Sunt foarte emoţionat. Sincer, nici măcar înainte de marea finală nu am fost atât de emoţionat. Vă mulţumesc întâi de toate tuturor celor care aţi fost în spatele meu.

Fără voi nu aş fi putut ajunge aici şi mulţumesc tuturor prietenilor, tuturor apropiaţilor, tuturor celor care au fost alături de mine, care m-au susţinut în momentele grele, pentru că până la această performanţă ştim cu toţii câtă muncă este în spatele medaliei şi câte zile de chin au existat.”, a declarat sportivul pregătit de Petre Condrat și Florin Popescu, la revenirea în țară.

”Sunt bucuros pentru acest rezultat, înseamnă enorm pentru mine, pentru toţi înseamnă foarte mult aceste medalii. Dar întâi de toate, cel mai mult această medalie reprezintă pentru mine personal confirmarea că toate speranţele pe care mi le-am pus la începutul pregătirii nu sunt în zadar.

Practic, munca a dat roade şi mă bucur că am reuşit să obţin această performanţă. Vă mulţumesc încă o dată, nu mai am cuvinte.”, a mai spus canoistul considerat urmașul marelui Ivan Patzaichin.

Și totuși, dacă după performanțele extraordinare reușite de copilul-minune al înotului mondial, David Popovici, premierul României a deblocat bani din fondul de urgență pentru o bine-meritată premiere, deocamdată dinspre cabinetul prim-ministrului nu au venit decât felicitări pentru Chirilă.

Cătălin Chirilă a câștigat aurul într-o disciplină care nu mai dăduse campion mondial român de 36 de ani. Iar proba este una olimpică.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed