Precalificări la polo în Cupa Mondială. România a câștigat cu Malta și s-a calificat în turneul de la Berlin

Reprezentativa de polo a României a câștigat contra Maltei ultimul meci din turneul preliminar european, scor 13-6. Acesta face parte din Divizia 2 de calificare la Cupa Mondială.

Partida a fost găzduită de Complexul de Nataţie de la Otopeni, conform News.ro.

Naționala de polo a României a câștigat contra Maltei în turneul preliminar european

În etapa de precalificare de la Otopeni, românii au jucat cu Marea Britanie (16-2), Germania (7-9), dar și cu Ucraina (13-6). Astfel, tricolorii au încheiat pe locul 2 (9 puncte) și urmează să participe la turneul continental.

Ultima partidă a zilei se va disputa între Germania, care este deja calificată, și Marea Britanie, ultima clasată.

Conform LEN – European Aquatics, primele două țări clasate la turneul de la Otopeni vor ajunge la turneul european de la Berlin, programat în mai.

Dat fiind că Germania este gazdă, naționala ei se va califica automat. Restul echipelor calificate participă la turnee similare, găzduite în Africa, America şi Asia-Oceania.

După turneul desfășurat la Berlin, primele două țări clasate se vor califica la turneul final al Cupei Mondiale. Turneul final se va disputa la Los Angeles, între 30 iunie – 2 iulie. Celelalte şase echipe vor ajunge din prima divizie, ale căror calificări se desfășoară miercuri la Zagreb şi Podgorica.

Finalistele Cupei Mondiale se vor califica la Campionatul Mondial din 2024 de la Doha, iar patru echipe vor avea șansa de a participa la Jocurile Olimpice de la Paris.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed