Pleacă Gică Hagi de la Farul?! Ce l-ar face pe antrenor să renunțe la noua campioană. A spus clar

Pleacă Gică Hagi de la Farul?! Managerul și antrenorul echipei a anunțat în ce condiții ar fi dispus să se despartă de constănțeni.

Farul a devenit campioană după ce a învins-o în penultima etapă din play-off-ul Ligii 1 pe FCSB.

Ce l-ar face pe Gică Hagi să renunțe la noua campioană

Gică Hagi a câștige campionatul cu Farul, chiar dacă mulți nu au crezut că se poate întâmpla așa ceva la începutul sezonului. Fostul internațional a dezvăluit că ar fi tentat să-i părăsească pe constănțeni în cazul în care ar avea o ofertă de la o echipă importantă din Europa.

”Dacă vine o ofertă foarte tentantă și foarte bună și la un nivel care mă face să aspir să câștig în Europa sau în lume, de ce nu? Aspir la ce-i mai bine, la ce-i mai mult. Așa e logica în toate. Eu mă gândesc să fiu undeva unde să câștig, să devin internațional. Pentru că eu sunt un brand internațional, și atunci e logic să mă gândesc la cele mai mari lucruri la care probabil unii, nici nu vă gândiți să le accesați. Dar eu, din fericire pentru mine, m-am dus la nivelul foarte înalt. Am venit înapoi, la nivelul de unde am plecat, dar cu gândul de a ajunge iar acolo sus. Să ajung să câștig, să ajung pe scenele cele mai înalte”, a declarat Gică Hagi, la Știrile ProTV.

Hagi nu își face griji pentru Farul

Managerul echipei nu-și face griji pentru Farul în cazul în care ar pleca în străinătate. Este convins că ar găsi un antrenor potrivit.

”Sunt antrenori foarte mulți în lume, așa că Farul nu stă doar într-un antrenor, pentru că nimic nu e etern. Mâine poate să facă și altul la fel, mai bine ca mine.

Deci Farul are un proiect. Lumea trebuie să știe că noi avem un proiect, pe care vrem să-l ducem la un (alt) nivel la în fiecare an, să progresăm și să fie pentru totdeauna”, a mai spus fostul internațional.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed