Pleacă Edi Iordănescu de la echipa naţională?! Omul lui Răzvan Burleanu a spus clar. Planul FRF a fost devoalat.
FRF a luat o hotărâre cu privire la contractul lui Edi Iordănescu la echipa națională a României, acord care se va încheia pe 14 iulie 2024, imediat după încheierea Campionatului European.
Mihai Stoichiță, director tehnic al FRF, a spus ce se va întâmpla în situația în care selecționerul va pleca după EURO 2024. Astfel, FRF pare să ia în considerare deja o „variantă B” în cazul în care Edi Iordănescu refuză oferta făcută, conform Orangesport.
„Din punctul nostru de vedere nu este acest turneu european cel care decide soarta lui Edi. Noi am hotărât-o, din punctul nostru de vedere. Urmează să şi-o decidă şi el şi e normal să fie aşa. Pentru mine, următorul pas este o calificare la Cupa Mondială.
Contractul lui Edi ar fi bine să îl definitivăm până când ajungem la Campionatul European.
Este dificil să spui că există o variantă B. Noi ne gândim la Edi. În caz că ne va refuza, trebuie să avem (n.r. – varianta de rezervă), pentru că fotbalul merge mai departe şi cu mine, şi fără mine, nu e niciun fel de problemă.
Din punctul de vedere al federaţiei despre acest contract… Eu cred că ar fi bine pentru el, pentru că beneficiază de o generaţie care a căpătat experienţă. Beneficiază de o generaţie de care el s-a apropiat şi emoţional.
Există o simbioză între el şi echipa naţională, respect reciproc între ei (n.r. – jucători), o dorinţă între ei de a ajunge mai sus, iar el e un antrenor tânăr”, a spus Mihai Stoichiță, conform sursei citate.