Pierdut fotbal, îl declar nul! CFR și Maribor au jucat cu frâna trasă, campioanele României și Sloveniei s-au anihilat reciproc și au amânat adrenalina pentru retur

Ca să câștige sau, mai degrabă, să nu piardă, asta a părut lecția pe care și-au însușit-o elevii lui Dan Petrescu. Egalul o fi poate rușinos pentru alții, dar e sănătos. Teoretic, pentru că practic după o remiză albă, după oricare remiză, ecuația calificării începe de la zero în Gruia. Remember Pyunik?

Dar se ne întoarcem în Slovenia. Sigur că nu se aștepta nimeni la festival de goluri, la joc deschis, pe contre, pe spectacol între la Maribor. Nu l-au dat pe Petrescu afară din casă niciodată aceste componente.

Însă nici pe atâta plictiseală nu a mizat nimeni. Singura amenințare reală în prima repriză au fost șuturile fără vlagă, parcă, ale lui Jefte. Iar singurul moment notabil din repriză, în afară de ocazia lui Bozic de la Maribor, a fost accidentarea lui Nana Boateng, înlocuit în 29 cu Karlo Muhar. Care-l legitimează astfel pe Dan Petrescu să se plângă în continuare de programul infernal, de lot subțire, de dușmanii de la FRF și Ligă, de oamenii răi din presă, de încălzirea globală, de râu, de ram, de… etcetera.

Urma a părut să scape turma, și ultimele cinci-zece minute din partidă au mai animat puțin tribuna amorțită. Doar că pe poartă a reușit să tragă doar Bozic, noroc cu reflexele lui Scuffet. Deac, Păun și ceilalți au luat la țintă ce a mișcat prin spațiul aerian.

Introducerea lui Petrila a părut mai degrabă clasicul tras de timp, pentru că tânărul ceferist nu e boxer să reușească ”decisiva” în trei minute. Care se amână pentru manșa a doua, acolo unde Dan Petrescu are doar varianta unei calificări în grupele Conference League sau se desparte iar de CFR.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed