Performanță fabuloasă pentru Arsenal: au depășit deja `Invincibilii` lui Wenger

Arsenal, echipa lui Mikel Arteta, face un sezon absolut fabulos și se află pe primul loc în Premier League, la jumătatea sezonului.

Arsenal a acumulat 50 de puncte în 19 meciuri. De la începutul sezonului au pierdut doar 7 puncte și au o singură înfrângere.

Mai tari decât ”Invincibilii” lui Wenger

În ceea ce privește istoria lui Arsenal, punctul de referință este echipa lui Arsene Wenger, din sezonul 2003-2004. ”Invincibilii” au câștigat Premier League fără să piardă vreun meci, dar au remizat de 12 ori.

Arsenalul lui Arteta are 50 de puncte după 19 etape, în timp ce ”Invincibilii” aveau doar 45 de puncte, după același număr de meciuri. La finalul acelui sezon, Arsenal a câștigat ultimul titlu din istorie.

Au trecut 19 ani de la ultimul titlu, iar pe Emirates toți fanii așteaptă o nouă victorie de senzație, informează The Sun.

Arsenal clasament
Sursa FOTO: Flashscore.ro

Manchester City deține recordul

Echipa lui Pep Guardiola din sezonul 2017/18 deține recordul pentru numărul de puncte acumulate la jumătate sezonului.

În sezonul 2017/18, Manchester City avea 55 de puncte, după 19 etape disputate. La finalul sezonului au depășit 100 de puncte, cu o victorie în ultima etapă.

De asemenea, echipa lui Liverpool avea peste 55 de puncte, în sezonul 2019/20, la jumătatea sezonului. În final, Liverpool avea să câștige titlul, cu 99 de puncte.

Tot echipa lui Liverpool din sezonul  2018/19 a adunat 51 de puncte în primele 19 meciuri, dar au pierdut titlul în fața lui Manchester City.

City i-a devansat la un singur punct, deoarece au acumulat 98 față de 97 pentru Liverpool.

Arsenal, victorie spectaculoasă

Arsenal Londra a învins duminică, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Manchester United, într-un meci în care golul victoriei londonezilor a fost înscris în minutul 90. Arbitrul a consultat VAR-ul înainte să acorde golul.

Rashford a deschis scorul pe Emirates în minutul 17, însă gazdele au egalat în minutul 24 prin Eddie Nketiah ş la pauză s-a intrat cu 1-1.

În startul reprizei secunde, Bukayo Saka i-a adus pe „tunari” în avantaj cu un gol marcat în minutul 53. Manchester United a egalat în minutul 59 prin Lisandro Martinez.

Eddie Nketiah a marcat în minutul 90, într-o fază care a solicitat intervenţia VAR.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed