Patrick Mouratoglou (52 de ani), în prezent antrenorul Simonei Halep (30 de ani), a dezvăluit, într-un interviu, cum s-a comportat cu el Serena Williams (40 de ani), sportiva din SUA cu care a colborat mai mulți ani.
Cu antrenorul francez, Serena a câștigat 10 dintre cele 23 de turnee de Grand Slam din palmares, însă relația dintre cei doi a avut parte de momente tensionate încă din start.
„Îmi amintesc de primul antrenament cu Serena. Eram la Wimbledon și ea a ajuns dimineața pe teren, eu am fost acolo înaintea ei. O salut și nu-mi răspunde, de parcă aș fi fost un străin. Nu spun nimic, ne apucăm de antrenament, după un sfert de oră vorbesc cu ea și nici nu se uită la mine, parcă n-aș fi vorbit.
Așa că am așteptat ca ea să se așeze și când s-a așezat i-am spus ceva ce a surprins-o: ‘Ascultă, dacă vrei ca totul să meargă bine va trebui să respecți două-trei reguli. Iar regula numărul unu este următoarea: când ajungi dimineața, te uiți la mine și mă saluti și regula numărul doi, când vorbesc cu tine, te uiți la mine și îmi răspunzi!’
Am știut după aceea că era modul ei de a prelua puterea, știa că este impunătoare. În plus, știa că reprezintă ceva foarte puternic și încerca să preia puterea asupra oamenilor cu un comportament care intimidează enorm. Așa că a fost foarte important la început să punem bazele colaborării noastre, baze care ne-ar putea oferi șansa ca aceasta să funcționeze.”, a spus Mouratoglou, citat de welovetennis.fr, anunță digisport.ro.