Pariul uriaş al lui Marius Şumudică. Antrenorul vrea să readucă în prim-plan un jucător pe care l-a mai ajutat și în trecut.
Alexandru Maxim trece printr-o perioadă foarte proastă. Nu a mai înscris în Turcia de pe 5 ianuarie.
Marius Şumudică, planuri pentru Alex Maxim
Mijlocașul român a fost titular în fiecare meci de când Gaziantep a fost preluată de Marius Șumudică. Totuși lucrurile nu merg deloc bine pentru el. Ultima dată a marcat pe 5 ianuarie într-un meci cu Bașakșehir, 1-1.
Șumudică l-a mai ajutat și în trecut. În 2020 l-a transferat de la Mainz. Atunci, într-un sezon și jumătate, mijlocașul a marcat 29 de goluri în 69 de meciuri în campionatul din Turcia.
„Ultima reușită a lui Maxim a fost în etapa a 17-a din SuperLig ediția 2019-2020. Pe 5 ianuarie, a egalat în minutul 90Ă7 al confruntării cu Bașakșehir. Nici în cele 11 meciuri, în care a evoluat la Beșiktaș, unde a fost împrumutat după seismul devastator din Turcia, Maxim n-a scuturat plasele porții adverse”, au scris ziariștii de la gaziantep27.net.
Șumudică a fost și cel care l-a ajutat pe Maxim să se împace cu fanii turci. După victoria cu Istanbulspor, l-a dus în fața galeriei pentu a-și cere scuze din cauza evoluțiilor slabe. După acel meci, internaționalul român nu a mai avut probleme cu fanii.
„Antrenorul îl susține mereu și îi spune că este cel mai important jucător din lotul lui Gaziantep. Se vede și la pregătiri că Maxim are altă atitudine și în teren nu mai are nervi. Toată lumea îl așteaptă acum să puncteze din nou”, au mai scris turcii.