Ovidiu Burcă s-a enervat cumplit și se plânge după Dinamo – Gloria Buzău: ‘Regula asta ne dă peste cap’ + Adrian Mihalcea, mesaj clar pentru elevii săi

Dinamo a terminat la egalitate meciul cu Gloria Buzău, 1-1, primul din play-off-ul Ligii 2. Elevii lui Ovidiu Burcă au fost susținuți de 5.000 de suporteri pe Arcul de Triumf, dar nu au reușit să ia cele trei puncte.

Antrenorul lui Dinamo a explicat că este încurcat în munca sa de o regulă care în opinia sa nu ar trebui să existe.

„Chiar dacă la final senzația a fost că am pierdut două puncte, trebuie să fim realiști, în play-off-ul ăsta orice punct va conta. Veți vedea la final.  Trebuie să creștem intensitatea și pregătirea. Să rămânem modești și uniți.

Trebuie să ținem cont că am învârtit toată echipa ca să pot să fac niște schimbări. Am jucat și astăzi cu un copil născut în 2006, care s-a descurcat foarte bine. Regula U21 ne dă peste cap, trebuie să facem două schimbări ca să ocupăm o poziție”, a explicat Ovidiu Burcă la finalul meciului.

Adrian Mihalcea, mesaj clar pentru elevii săi

„Vor fi numai astfel de meciuri. Am recuperat un punct. O să încercăm să remediem problemele existente, să nu mai luăm gol.

Trebuie să avem tăria să trecem peste astfel de momente. Trebuie să transformăm aceste egaluri în victorii. E important pentru mine să nu pierdem.

La un moment dat veți vedea și spectacol, mai multe goluri. Nu am pregătit jocul la egal.  Pe Steaua nu o luăm în calcul. Ne vom bate să promovăm direct. Mă gândesc la locul doi”, a spus Adrian Mihalcea, la finalul meciului cu Dinamo.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed