Ovidiu Burcă a luat primul punct cu Dinamo în Superliga. Câinii au terminat la egalitate cu U Cluj, scor 1-1.
Dinamo este pe ultimul loc în clasament cu 1 punct.
„E un punct câștigat cu greu, au fost momente în joc când am suferit puțin, am avut și momente bune, poate puteam pleca cu 3 puncte. Una peste alta, punct cu punct se adună. Aveam nevoie de măcar un punct, să creștem încrederea echipei că putem aduna puncte. Ăsta e lucrul cel mai important. Vom analiza, important e că plecăm neînvinși.
Am pierdut mingea prea ușor în tranzițiile noastre. Dacă aveam mai multă luciditate dinspre apărare spre atac, poate puteam scoate mai mult. Dar construim o echipă, nu e ușor. De asta era important să plecăm neînvinși.
Nu tot timpul, dar când ai posibilitatea să pasezi scurt, trebuie să cauți să o faci. Ăsta e principiul nostru de joc. Niciodată n-o să îi cer unui jucător să facă exact ce spun eu, el trebuie să decidă singur în timpul meciului.
Dar da, ne dorim progresie din aproape în aproape. Există și momente când adversarul te orientează spre margine și nu ai soluții, iar atunci poți juca pasă lungă.
Unii specialiști spun că jucăm prea naiv. Nu, la noi totul trebuie să aibă un scop și o eficiență. Dacă putem da o pasă lungă peste tot efectivul lor, atunci o dăm”, a declarat Ovidiu Bucă după meci.