Ovidiu Burcă a început să-și facă griji. Mesajul clar transmis de antrenor. ‘Sper să găsiți soluții. Altfel nu există viitor’

Ovidiu Burcă trage un semnal de alarmă. Dinamo este pe locul 8 în Liga 2 și speră că va prinde un loc de play-off.

Antrenorul echipei din Ștefan cel Mare se teme însă de faptul că jucătorii ar putea să fie afectați de problemele existente la club. De asemenea, Burcă a avut un mesaj și pentru acționarul majoritar, Șerdean.

„Mă tem doar că va trebui să mă întâlnesc cu ei şi o să-i văd foarte dezamăgiţi, iar eu va trebui să-i privesc în ochi, asta e temerea mea, sper să găsim soluţii. Poate vom găsi înţelegere chiar la domnul Şerdean, nu ştiu când e următorul termen pentru aprobarea planului de reorganizare.

Vreau să trag un semnal de alarmă către toţi cei care sunt implicați în acest club. Acest club merită, e numele în joc, e vorba despre tradiția acestui club, merită o șansă şi merită să fie salvat”, a spus antrenorul pentru Orange Sport.

Burcă încă mai speră că un investitor puternic se va alătura clubului.

„Un scenariu pozitiv ar fi să găsim o persoană sau un grup de oameni care să vină să ajute la însănătoşirea financiară a clubului, pentru că altfel nu există viitor.

Dacă se realizează acest lucru, putem să ne calificăm în play-off şi să şi promovăm chiar din primul an. E un scenariu poate fantasmagoric, dar avem speranţe”.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed