Ott Tanak s-a impus în Raliul Finlandei, dar Kalle Rovanpera se îndreaptă spre titlul WRC

Pilotul estonian Ott Tanak (Hyundai) a câştigat, duminică, Raliul Finlandei, etapa a opta a sezonului, în timp ce finlandezul Kalle Rovanpera (Toyota) se apropie de titlu în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), anunță agerpres.

Kalle Rovanpera (21 ani), fiul cunoscutului Harri Rovanpera, şi-a mărit avansul în clasamentul general al piloţilor, după cinci din cele opt etape, având 198 de puncte, aproape dublu cât Tanak (104), care îl urmează, în timp ce belgianul Thierry Neuville (Hyundai), clasat al cincilea în Finlanda, completează podiumul, cu 103 puncte.

A fost prima victorie pentru Hyundai în Finlanda şi a treia a lui Tanak, 34 ani, după succesele din 2018 şi 2019, an în care a devenit campion mondial cu Toyota, înainte de a pleca la Hyundai. Estonianul a mai câştigat anul acesta etapa din Sardinia şi a ajuns la 16 victorii în WRC.

Echipajul estonian Ott Tanak-Martin Jarveoja (Hyundai) a fost cronometrat cu timpul de 2 h 24 min 04 sec 6/10, fiind urmat de două echipaje finlandeze, Kalle Rovanpera/Jonne Halttunen (Toyota), la 6 sec 8/10, respectiv Esapekka Lappi/Janne Ferm (Toyota), la 1 min 20 sec 7/10, etc.

Etapa următoare va avea loc în Belgia (18-21 august), pe asfalt, Raliul Ypres.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed