O nouă umilință pentru Mircea Lucescu. Zero pe linie pentru român

Dinamo Kiev a suferit a patra înfrângerea în grupele Europa League, contra lui Rennes.

Formația lui Mircea Lucescu e ultima în clasament, cu zero puncte după primele patru partide.

Fenerbahce și Rennes conduc grupa cu 10 puncte, iar Aek Larnaca este a 3-a clasată cu 3 puncte.

După 1-2 în partida jucată în Franța, Dinamo Kiev a sperat că își va lua revanșa în fața lui Rennes, însă fără succes.

La pauză scorul a fost 0-0 însă francezii au reușit să înscrie imediat după startul actului secund, atunci când Wooh a marcat în minutul 48.

Condiții grele pentru jucătorii lui ”Il Luce”

Duminica trecută, echipa din capitala Ucrainei s-a relansat în campionatul intern după ce a învins-o pe Rukh Lvov, dar partida a fost întreruptă de o alarmă care a obligat pe toată lumea să intre la adăpost.

A doua zi, bombardamentele ruse au surprins jucătorii pe terenul de antrenament. Şedinţa a fost anulată, iar echipa a plecat imediat spre Cracovia, Polonia. La sosirea la destinaţie, echipa lui Lucescu a găsit întâmpinat o nouă problemă: nu a găsit un teren iluminat pentru a se antrena.

CU toate acestea tehnicianul român a găsit şi un avantaj: ”Să te antrenezi fără lumină, acest lucru îţi exersează concentrarea, atenţia şi colaborarea”, a spus Mircea Lucescu, potrivit Agerpres.

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed